FC Argeș a câștigat la Belgrad turneul Champions Trophy U11
Juniorii clubului nostru născuți în 2012 (U11) au participat între 19 și 21 mai la turneul Champions Trophy U11, disputat la Belgrad. Turneul este unul internațional, adunând 20 echipe din următoarele țări: Serbia, Croația, Muntenegru, Macedonia de Nord, Bulgaria, Ungaria și România.
Clubul nostru a format două echipe pentru acest turneu, FC Argeș Alb și FC Argeș Violet. FC Argeș Alb a câștigat turneul după o finală cu OFK Gol (Macedonia de Nord), scor 2-0. De remarcat că FC Argeș Alb a terminat turneul cu 7 victorii din 7 posibile, fără ca măcar să primească vreun gol.
FC Argeș Violet s-a clasat pe locul 6. Aceștia au disputat 5 meciuri, reușind să obțină 2 victorii, 1 remiză și 2 înfrângeri.
Din postura de câștigătoare a acestui turneu și grație muncii Vulturașilor, FC Argeș Alb s-a calificat mai departe, la faza finală a acestui turneu, ce se va disputa în Austria. Toate costurile turneului din Austria urmând a fi suportate de organizatori, drept răsplată pentru reușita celor mici.
Lotul ambelor echipe: Ivan David, Tudor Dragoș, Deaconu Robin, Ghiță Ianis, Mitroi Raul, Dumitrescu Vlad, Luță Ștefan, Luță David, Ivănescu Ianis, Duminică Cosmin, Dragomir Patrick, Ion Alexandru, Gherghe Andrei, Ciobanu Ștefan, Burcă Andrei, Dumitru Denis, Ștefan Ianis, Stănculescu Luca, Păunoiu Vlad, Ispas Iustin, Voiculeț Ștefan, Barbu Sașa și Spătaru Damian.
Antrenor: Bogdan Vișan