Remiză în ultimul amical – Galerie foto

FC Argeș a terminat la egalitate, 1-1, amicalul de sâmbătă, din deplasare, cu CSA Steaua, ultimul test de verificare înainte de reluarea campionatului.

Piteștenii au deschis scorul după 25 de minute prin Buhăcianu, atacantul echipei noastre punctând cu un șut din interiorul careului, după ce a driblat un adversar. Același Buhăcianu a avut șansa de a dubla avantajul alb-violeților, însă, rămas singur cu portarul gazdelor, a întârziat șutul și a fost blocat. Replica bucureștenilor a venit prin Miguelez, mijlocașul gazdelor trimițând peste poartă din 6 m. Chiar înainte de pauză, FC Argeș l-a pierdut pe Florin Borța, fundașul echipei noastre ieșind accidentat în urma unui duel cu Nacho. După revenirea de la cabine, alb-violeții se puteau desprinde pe tabelă, însă Boboc din câțiva metri a trimis în plasa laterală! CSA Steaua a restabilit egalitatea cu o jumătate de oră înainte de final prin Matei, mijlocașul gazdelor trimițând cu capul în plasă din centrarea lui Maftei. Pe finalul meciului, piteștenii au avut trei oportunități de a se impune, însă Rusu, Oprescu și Petrescu nu l-au putut învinge pe portarul Iancu. Argeșul a terminat fără înfrângere meciurile de verificare din această iarnă, bilanțul echipei noastre fiind de patru victorii și două remize. Primul meci oficial din noul an al echipei noastre este programat luni, 26 februarie, de la ora 17.00, la Miercurea Ciuc, cu FC Csikszereda.

 

CSA Steaua – FC Argeș 1-1(0-1)
Au marcat: Matei(min.61) / Buhăcianu (min.25)
CSA Steaua: Frânculescu – Maftei, Beța, Vîrtej, Ilie, Drăghici – Matei, Mancuso, Miguelez – Chunchukov, Nacho.
După pauză au mai intrat Iancu, Dumitru, Bărbulescu, Raicu, Cristea și Florea
Antrenor: Daniel Oprița
FC Argeș: Straton(min.46 Micle) – Tofan(min.75 Ciuciulete), Orozco, Tudose, Borța(min.43 Boboc) – Rădescu(min.85 Oprescu), Nortey(min.57 Dinoci) – Petrescu, Pîrvu(min.46 Angelov), Dulcea(min.72 Stoica) – Buhăcianu(min.60 Rusu)
Rezerve neutilizate: Balaur, Haită, Adelin Mircea
Antrenor: Eugen Neagoe
foto: Gabriela Neacșu