Remiză cu Steaua în prima etapă a sezonului
FC Argeș a remizat cu Steaua în prima etapă a noului sezon de Liga 2. Cele două formații s-au neutralizat, iar portarii celor două echipe au avut multe intervenții salvatoare.
Adversarii noștri au început mai bine duelul din Ghencea și au ratat o dublă ocazie în minutul 7 prin Dani Iglesias, care nu a reușit să marcheze din interiorul careului, Denis Oncescu având un reflex fabulos la unul dintre șuturile spaniolului. Formația roș-albastră a fost aproape de a deschide scorul și în minutul 16, prin Bogdan Chipirliu, dar Denis Oncescu a fost din nou la post. Echipa noastră a reacționat prin Vlad Morar (’11 și ’29) și Petrișor Petrescu (’21 și ’32). În min. 32, Petrișor putea deschide scorul dintr-o foarfecă de senzație încercată din interiorul careului advers. Steliștii și-au creat o nouă ocazie de a marca în minutul 38, când șutul lui Bogdan Chipirliu a fost respins de Denis Oncescu în corner.
În repriza secundă, jocul a fost mai reținut. În min. 58, Vlad Morar a ajuns într-o poziție bună de finalizare din careu, însă s-a complicat și a fost deposedat. În minutul 90+1, puteam da lovitura, prin Marius Briceag. Fundașul stânga se afla în careul advers și a șutat pe poartă, dar Frănculescu a reușit să respingă balonul. Astfel, partida de pe stadionul Steaua s-a terminat cu o remiză albă.
Steaua: Adrian Frănculescu – Stephan Drăghici (C), Daniel Vîrtej, Dean Beța, Adrian Ilie – David Păcuraru (David Matei 60′), Dani Iglesias, Rober Sierra, Rareș Enceanu (Adrian Popa 60′) – Nacho Heras (Florin Răsdan 84′), Bogdan Chipirliu (Alexandru Dane 84′) Rezerve neutilizate: Rafael Munteanu – Gabriel Nedelea, Mihai Kereki, Adrian Pop, Alin Raicu Antrenor: Daniel Oprița
FC Argeș: Denis Oncescu – Andrei Tofan (C), Mario Tudose, Esteban Orozco, Marius Briceag – Petrișor Petrescu (Valentin Buhăcianu 63′), Takayuki Seto, Kevin Doukoure, Yanis Pîrvu (Andrei Dima 63′) – Vlăduț Morar (Emanuel Grønner 63′), Robert Moldoveanu (Patrick Dulcea 89′) Rezerve neutilizate: Cătălin Straton – Florin Borța, Costin Ghiocel, Guilherme Garutti, Alexandru Dinoci Antrenor: Nicolae Dică
Din informațiile oficiale oferite de cei de la Steaua, la meciul de aseară au asistat 3.283 spectatori, peste 400 fiind suporteri veniți să încurajeze echipa noastră. În etapa a doua, FC Argeș va juca cu CSM Focșani. Partida se va disputa luni, de la ora 17:00, la Mioveni.
Declarațiile lui Nicolae Dică de la finalul partidei cu Steaua:
„Este corect rezultatul, n-am făcut un joc foarte bun în această seară. Am început jocul rău, cu teamă. Le-am dat ocazii celor de la Steaua să marcheze, bine a fost că n-am primit gol, dar din minutul 30 am reglat jocul, am avut o posesie mai bună, dar am suferit în ultimii 20 de metri. Repriza a doua a fost mai bună, echilibrată, am reglat lucrurile la pauză. Păcat că pe contraatacuri n-am finalizat. Puteam câştiga în minutul 90, la ocazia lui Briceag. E un rezultat bun, cu o echipă bună care are jucători care joacă de trei, patru ani împreună. S-a văzut la noi că nu avem omogenitate, cu 12 jucători noi, dar punctul e important şi să ne dea încredere pentru meciurile următoare.
Am un contract pe doi ani de zile şi trebuie să promovez această echipă în următorii doi ani. Important este să facem o echipă, un grup unit, că anul trecut au fost favoriţi la promovare şi s-a terminat pe locul 14. Avem jucători de la Liga 1 şi aştept să-mi facă diferenţa în ultimii 20 de metri. Dacă vom fi în zona promovării, nu ne dăm la o parte. Dacă va fi în primul anul pentru Superligă, cu atât mai bine.”