Esteban Orozco a fost integralist în victoria cu Liberia
Guineea Ecuatorială a învins cu 1-0 pe Liberia în preliminariile Cupei Africii pe Națiuni 2025, turneu ce se va desfășura în Maroc. Esteban Obiang Orozco Fernandez a fost integralist pentru reprezentativa țării sale, prestația sa fiind notată cu 7 pe site-ul de specialitate Sofascore.
Victoria micuțului stat african a fost adusă de golul lui Iban Salvador în minutul 34. Atacantul polonezilor de la Wisla Plock a punctat dintr-o lovitură de pedeapsă. Nzalang Nacional face parte din grupa E, alături de Algeria, Togo și Liberia. Primele două echipe din fiecare grupă se vor califica la turneul final. După această victorie, toate cele 4 echipe din grupă au câte 3 meciuri disputate, iar Guineea Ecuatorială se clasează pe locul 2, în spatele Algeriei, echipa din nordul Africii fiind favorita grupei. În celălalt meci al grupei, Algeria a învins cu 5-1 pe Togo.
În meciul următor, Guineea Ecuatorială va juca tot cu Liberia. Pe 14 octombrie, cele două echipe se vor întâlni de data această în Monrovia, capitala țării care l-a dat fotbalului pe George Weah, câștigătorul Balonului de Aur în 1995 și fost președinte al Liberiei.
Buena suerte, Esteban!