Remiză fără goluri în meciul cu Ceahlăul
Etapa a 15-a a ligii secunde a debutat joi, 28 iulie, la Piatra Neamț, unde Ceahlăul a primit vizita echipei noastre, două formații aflate în lupta pentru play-off. FC Argeș și-a continuat seria de rezultate pozitive. Meciul s-a terminat cu o remiză albă, vulturii alb-violeți ajungând la șapte partide fără înfrângere în campionat.
Ceahlăul: Laurențiu Brănescu (GK) – Denis Ilaș, Emmanuel Asibey, Kamil Wiktorski, Abel Folha, Ronald Gbizie (Cristian Copoț-Barb 68′), Raman Chibsah – Răzvan Neag, Geani Crețu, Patrick Petre (C) (Jakov Katuša 77′), Carl Davordzie Rezerve neutilizate: Gabriel Tanas (GK) – Tudor Telcean, Mihai Șandru, Victoire Batantu, Rodrigo Lima, Cătălin Pintea, Cristian Gyulai Antrenor: Marco Veronese
FC Argeș: Cătălin Straton (GK) – Florin Borța, Mario Tudose, Guilherme Garutti, Marius Briceag (C), Kevin Doukoure, Takayuki Seto, Valentin Buhăcianu (Patrick Dulcea 57′), Petrișor Petrescu (Ionuț Rădescu 57′), Yanis Pîrvu (Gabriel Gheorghe 90+2′), Mihai Roman (Vlad Morar 77′)
Rezerve neutilizate: Denis Oncescu (GK) – Alexandru Dinoci, Esteban Orozco, Andrei Dima, Robert Moldoveanu Antrenor: Bogdan Andone
Stadion: Ceahlăul (Piatra Neamț – Neamț). Arbitru: Eduard Ioniță (Tulcea). Asistenți: Daniel Vlase (Galați) și Florin Iftode (Târgu Bujor – Galați). Rezervă: Mihai Motan (Târgovişte). Observator arbitri: Dan Jiga (Bistriţa). Delegat joc: Bogdan Gheorghiță (Vaslui).
Chiar dacă a fost un meci în care nu s-a marcat, cele două formații au avut șansa să marcheze. Prima ocazie mare a fost semnată de către Patrick Petre, jucătorul celor de la Ceahlăul, atunci când Cătălin Straton a intervenit foarte bine și a menținut tabela intactă. Gabriel Tanas a fost învins în cea de-a doua repriză de către Mihai Roman, atacantul echipei noastre, însă golul marcat de acesta, în minutul 57, a fost anulat pe motiv de ofsaid.
FC Argeș a adunat 24 de puncte și se află la 10 lungimi de liderul Csikszereda. De cealaltă parte, Ceahlăul este în acest moment pe 8, cu 22 de puncte. Etapa viitoare, Ceahlăul joacă în deplasare la Metalul Buzău, iar FC Argeș stă. Ambele echipe au meci și în etapa a doua a fazei grupelor Cupei României. Argeșul joacă acasă cu FC Botoșani, iar Ceahlăul joacă acasă cu CFR Cluj.