Proces de acreditare – FC Argeș vs Metalul Buzău (Liga 2 – Sezon Regular)

FC Argeş deschide procesul de acreditare pentru jurnaliştii care doresc să participe la meciul împotriva celor de la Metalul Buzău, din etapa a XIX-a ligii secunde.

Meciul se va disputa pe 1 martie 2025, pe stadionul Orășenesc din Mioveni, de la ora 13:30. Începând de azi, până vineri, 28 februarie, ora 18:00, reprezentanții presei scrise și ai posturilor nedeținătoare de drepturi TV, precum și fotografii sunt rugați să trimită solicitările de acreditări (nominale) pentru acest joc la adresa de mail: presa@argesfc.ro. Orice solicitare trimisă ulterior acestei date NU va fi luată în considerare.

Cererile trebuie să conţină obligatoriu numele şi prenumele dumneavoastră, instituţia media pe care o reprezentaţi, tipul de acreditare pe care îl doriţi (masa presei sau foto) şi o copie scanată după legitimaţia de serviciu vizată la zi.

Menționăm că jurnaliștii care au primit acreditare pentru întreg sezonul nu mai sunt nevoiți să se înregistreze la procesul de acreditare aferent acestui meci. Acreditările vor fi acordate doar publicațiilor care în ultima perioadă au acoperit știri sau subiecte legate de clubul nostru. Prioritate vor avea ziarele, site-urile, posturile radio și TV locale și naționale.

Lista reprezentanţilor media acreditaţi pentru acest meci va fi anunțată vineri, 28 februarie, după ora 18:00, pe site-ul clubului nostru.