Raul Costin: „Ne dorim o clasare în primele 3 locuri!”


Şi jucători echipei noastre sunt optimişti înaintea partidei de sâmbătă. Alb-violeţii vor să înceapă cu dreptul primul joc oficial din acest an. Ionuţ Năstăsie şi Raul Costin, doi dintre cei mai experimentaţi fotbalişti de la FC Argeş nu concep decât victoria în disputa cu Metaloglobus Bucureşti, formaţie aflată sub linia retrogradării.

#”Suntem cu gândul la victorie”
Mijlocaşul Ionuţ Năstăsie este optimist înaintea acestui duel: „Mergem încrezători pentru că am avut parte de o pregătire bună. Suntem cu gândul doar la victorie. Ne aşteaptă o partidă grea, dar noi suntem decişi s-o tratăm cu maximă seriozitate şi să ne întoarcem cu cele trei puncte puse în joc”.

#”Să luptăm şi să fim uniţi”
Şi colegul său, Raul Costin, este optimist înaintea primului joc oficial din 2019 : „Toate meciurile vor fi grele, toate echipele au nevoie de puncte, trebuie să atingem obiectivul, acela de a ne clasa în primul trei echipe la finalul acestui sezon. Acolo merităm să fim, dar depinde doar de noi. Dacă vom aborda confruntările cu aceeaşi ardoare ca în amicale, vom avea câştig de cauză. Trebuie să luptăm şi să fim uniţi”.