Info
Mihai Ciobanu: ”N-am marcat când am avut situații și am pierdut”
Mihai Ciobanu, antrenorul celor de la FC Botoșani, s-a arătat dezamăgit de rezultatul final din confruntarea de joi seară, de pe propriul teren, cu FC Argeș, pierdută de echipa sa cu 0-1.
Tehnicianul gazdelor a ținut să felicite FC Argeș pentru modul în care piteștenii au abordat acest meci: ”Ne-am fi dorit ca la fiecare meci să câștigăm. Ne-am fi dorit un debut cu dreptul. Fiecare meci are istoria lui, iar cel de astăzi a fost destul de închis, cu puține ocazii de gol. Îi felicit pe cei de la FC Argeș pentru ceea ce și-au propus. Au și realizat cu mare șansă, pentru că au dat lovitura în prelungiri. Nu mai sunt echipa din tur. Au intervenit anumite modificări la nivelul clubului, inclusiv la nivelul executiv, la nivelul tehnic și se pare că au un alt tonus. Cu fiecare meci, noi trebuie să ne îmbunătățim calitatea grupului, omogenitatea. În repriza a doua am avut perioade în care am dominat, cu o posesie foarte bună, cu acțiuni foarte rapide, dar fotbalul are două porți… Din păcate, n-am marcat când am avut situații de gol. Trebuie să ne gândim la viitor acum. Va fi o perioadă în care meciurile se vor succede într-un ritm destul de alert. Trebuie să fim atenți la modul de viață. Trebuie să ne ferim în primul rând de acest virus care te poate scoate din circuit. Ar fi bine ca jucătorii să fie în fiecare zi la antrenament, iar cu fiecare meci să creștem. Nu trebuie să ne pierdem niciodată încrederea în noi și speranța că putem obține rezultate mai bune. Ne dorim să avem o prezență cel puțin la același nivel ca în sezonul trecut. Au plecat unii jucători, dar au și venit alții. Avem însă un nucleu de jucători de calitate și aceștia vor reprezenta tot timpul baza echipei”.