Dică: ”Primim goluri foarte ușor”
Nicolae Dică s-a arătat dezamăgit de evoluția echipei sale din confruntarea de duminică, de pe propriul teren, cu Rapid, pierdută de alb-violeți cu 0-2. Tehnicianul nu-și poate explica ușurința cu care FC Argeș încasează goluri.
Oficialul echipei noastre este deranjat de faptul că jucătorii săi fac multe cadouri: ”O primă repriză în care Rapidul și-a creat două oportunități de a marca prin acele șuturi de la distanță, dar în rest a fost o repriză echilibrată. Pe faza ofensivă nu le-am pus mari probleme în prima repriză. În a doua repriză, chiar dacă am primit cele două goluri, consider că am făcut o repriză bună. Am reușit să punem o presiune pe cei de la Rapid, să avem o posesie bună, să aducem multe mingi în fața porții, să ne creăm ocazii. Din păcate, la 1-0 pentru ei, nu am reușit să egalăm. Apoi, chiar dacă am rămas în zece oameni, am continuat să punem presiune pe ei, dar din păcate nu am reușit să egalăm și am mai primit un gol pe contraatac. Dezamăgirea mea este că primim goluri foarte ușor. Din minge la noi, unde adversarul nu face nici o presiune, luăm gol din out. Apoi pierdem mingea și le dăm contraatac din care iese gol. Cam asta pot să spun despre joc”.
# ”Trebuie să ai personalitate și curaj”
Tehnicianul echipei noastre regretă că nu a putut să mulțumească asistența extrem de numeroasă prezentă la acest meci: ”Dezamăgirea mare este că nu reușim să câștigăm cu 8.000 de oameni la stadion. La un meci de liga a doua asta este dezamăgirea cea mai mare pentru mine. Mi-am dorit atât de mult să reușim să aducem acești oameni la stadion, dar din păcate, noi nu am reușit să câștigăm. Asta mă deranjează cel mai mult. Ca și atitudine, nu pot să le spun jucătorilor că nu au avut. Chiar dacă Rapidul este o echipă bună, am avut momente când am fost peste ei. Băieții mei trebuie să înțeleagă că trebuie să aibă mai mult curaj pentru a reuși. Atunci când joci cu obiective și cu presiune, trebuie să ai personalitate și curaj!. Am avut mai multe faze fixe pe care nu le-am bătut bine și nu înțeleg de ce. Atunci când este o fază fixă, te concentrezi și execuți bine. OK, poți să greșești 1-2, dar nu majoritatea!”.
Prepeliță a cerut schimbare
Dică a explicat și înlocuirea lui Andrei Prepeliță după 62 de minute de joc: ”Am avut o discuție cu el cu o zi înaintea meciului. Mizam că va juca 60-70 de minute . Am vorbit la pauză din nou cu el și mi-a spus că poate. Apoi a simțit ceva la picior și mi-a cerut schimbare. Sper să nu fie ceva grav pentru că este unul dintre jucătorii noștri cu experiență. Și așa avem puțini și ar fi păcat să se accidenteze”.