Andrei Chivulete arbitrează FC Argeș – Chindia Târgoviște

Comisia Centrală a Arbitrilor a stabilit brigada de arbitri care va oficia partida FC Argeș – Chindia Târgoviște, din runda cu numărul 2 a play-out-ului Ligii I, meci programat miercuri, 21 aprilie 2021, de la ora 16.45, pe stadionul ”Nicolae Dobrin” din Pitești.
La centru a fost delegat Florin Andrei Chivulete(București), care va fi ajutat la cele două linii de Bogdan Gheorghe(Bucureşti) și Andrei Constantinescu(București). Este pentru a treia oară în această ediție de campionat când centralul din Capitală, posesor al ecusonului FIFA de la începutul acestui an, arbitrează echipa noastră. Chivulete a mai fost delegat la partida Academica Clinceni – FC Argeș, din 13 decembrie 2020, pierdută de echipa noastră, cu 0-1, dar și la meciul Universitatea Craiova – FC Argeș, din 29 ianuarie 2021, încheiat la egalitate, 1-1. Cei trei cavaleri ai fluierului vor fi supervizați de Alexandru Deaconu(București), vicepreședintele CCA. Observator de joc la această partidă a fost delegat Aurel Beldeanu, component al ”Craiovei Maxima”.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds