Antrenorul Ionuț Badea, pregătit pentru meciul cu CS Mioveni: ”Dacă vom respecta strategia, avem șanse mari de victorie!”

Ionuț Badea, antrenorul echipei FC Argeș, pregătește cu mare atenție restanța de vineri, cu CS Mioveni, din etapa a doua a play-off-ului pentru promovarea în Liga I. Principalul argeșenilor își dorește ca echipa pe care o pregătește să confirme așteptările și să obțină un nou succes după cel de acum câteva zile, din deplasare, cu Rapid. Badea este convins că elevii săi nu vor avea viață ușoară cu rivala din județ și le cere jucătorilor să dea totul pe teren pentru a câștiga acest meci care i-ar duce pe piteșteni pe locul 2 al clasamentului, poziție direct promovabilă în Liga I.

Care sunt așteptările de la meciul cu CS Mioveni?
-Așteptările vor fi întotdeauna foarte mari, indiferent că vorbim de meciul cu Rapid, Mioveni sau toate celelalte trei competitoare. Sunt meciuri extrem de importante, meciuri din care putem să avem maxim sau aproape nimic. Depinde de modul de abordare. Pentru noi e o situație clară de ancorare în realitate. Întâlnim o echipă bine organizată, o echipă bine pusă în teren de fostul meu coleg de la Dinamo, de Claudiu Niculescu, o echipă care a făcut un meci foarte bun contra celor de la UTA și poate doar inerția UTA-ei în rezultate bune din acest an, a făcut ca ei să câștige acolo, și nu altceva… Sunt convins că ne va aștepta un meci dificil. Pentru noi e important să reușim să punem în aplicare strategia pe care am gândit-o la acest joc și în momentul în care vom reuși să facem acest lucru, cred că vom avea șanse mari să câștigăm. Respectăm toate competitoarele, toți adversarii au calitate, au loturi competitive, chiar și istorie în spate și mă gândesc că indiferent de ce se va întâmpla extrasportiv, vrem ca această promovare să fie jucată pe teren de către toate competitoarele.
După rezultatele din etapa a treia a play-off-ului s-a încins și mai mult lupta pentru promovare…
-Pentru noi, faptul că am câștigat ultimul joc e doar o menținere în obiectiv. Dacă am fi pierdut sau am fi făcut egal, am fi așteptat rezultatele altora. Suntem cumva la mâna noastră și singurul lucru la care mă gândesc acum este recuperarea fizică, dar mai ales mentală a jucătorilor, după acest consum din meciul cu Rapid.

”Nu va fi un meci ușor!”

O eventuală victorie a echipei FC Argeș ar scoate definitiv Mioveniul din lupta pentru promovare…
-Ne interesează doar poziția noastră. O eventuală victorie ne-ar consolida poate doar locul în acest miniclasament și acest miniturneu de final și ar face sarcina poate un pic mai ușoară în vederea presiunii următoarelor partide, dar cu cât etapele se scurg, cu atât lațul se strânge și presiunea rezultatelor devine din ce în ce mai mare.
Mioveniul în sine, ca adversar, cum vi se pare? Se poate spune că este ca o victimă rănită care vine la Pitești să-și joace ultima șansă?
-Este un meci la fel de important ca toate celelalte. Faptul că după prima etapă au schimbat cinci jucători, asta spune ceva despre lotul lor, despre modul cum abordează partidele. Nu o să fie și sunt convins că nu va fi un meci ușor și sperăm ca noi să fim apți din toate punctele de vedere pentru a face un joc bun.

”Toți suporterii așteaptă victoria”

Suporterii au fost și marți seară alături de echipă. Au venit la hotel, au făcut un spectacol cu fumigene, i-au felicitat și i-au încurajat pe jucători. Ce mesaj ai pentru ei?
-A fost o reală bucurie să-i vedem din nou, nu aș zice alături și nici aproape pentru că am păstrat această distanțare. A fost o bucurie foarte mare și implicit să le oferim o victorie. Este un exemplu această comuniune și ceea ce poate să facă fotbalul ca fenomen pentru societate, este ceva fantastic și sperăm ca prin evoluțiile noastre să putem crea modele pentru ceea ce va urma, iar comunitatea argeșeană să se bucure din nou de o echipă în liga I.
După meciul cu Rapid, președintele Cristian Gentea era foarte bucuros și fericit. Îi puteți oferi încă o bucurie, vineri seară, după meciul cu Mioveni?
-Toate aceste tipologii de bucurii șunt doar consecințe a ceea ce facem noi în teren. Avem un mare respect și noroc că avem o conducere care stă aproape de nevoile echipei. Reușim să avem o colaborare și un dialog până acum foarte bun. Important este ca toate aceste lucruri să fie făcute în continuare cu înțelepciune, la fel cum s-au făcut până acum și rezultatul să fie acela pe care îl așteaptă toți suporterii și bineînțeles bucuria aferentă.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds