Argeșul a marcat golul 100 în Divizia A

Astăzi se împlinesc 57 de ani de când echipa noastră a marcat golul cu nr. 100 pe prima scenă a fotbalului românesc. Dobrin a fost cel al cărui gol a atins borna 100. Ne numeam Dinamo Pitești pe atunci, iar din acel meci cronicarii au extras mai mult duritățile decât fazele de joc.

Constantin Macovei a scris atunci în ziarul Sportul următoarele rânduri:

„Dinamo Pitești: Niculescu — Oțeleanu, Barbu, Corneanu, Badea — Dobrin, Țîrcovnicu — C. Ionescu, Naghi, Ioachim Popescu, Ţurcan (min. 70 Zimer)

Dinamo București: Uțu — Popa, Nunweiller III, Nunweiller IV, Ioan — P. Emil (min. 60 Grozea), Popescu — Pîrcălab, Nunweiller II, Frăţilă, Haidu.

Au marcat: Nicolae Dobrin (min. 1) şi Constantin Ionescu (min. 33) pentru piteşteni, respectiv Nunweiller III, cu capul (min. 67). În min. 90 Frăţilă a fost eliminat din joc pentru lovirea intenţionată a adversarului.

Cam atât pentru iubitorii de statistică. Am renunţat, după cum se vede, de a mai da obişnuitele note, vom renunţa şi la filmul partidei pentru că, mai mult decât acestea, meciul de la Piteşti — prin desfăşurarea lui — a ridicat mai multe probleme. Cu toţii vom accepta că unele considerente făceau din această confruntare dinamovistă un meci de mare luptă: piteştenii inaugurau cea de a cincea partidă a actualului campionat fără să fi acumulat măcar un punct, în timp ce bucureştenii — într-o postură penibilă pentru o echipă campioană — aveau şi ei mare nevoie de victorie, pentru a menţine cât de cât contactul cu „grosul plutonului“. Deci — o întâlnire cu miză mare, un meci disputat, cu multă risipă de energie din partea tuturor jucătorilor. Numai că, din păcate şi spre regretul publicului spectator din tribune, ambele echipe au înţeles în mod cu totul greşit noţiunea de „miză mare“, transformînd întreaga întâlnire într-un permanent schimb de tot felul de lovituri şi iregularităţi, comise fără nici cea mai mică urmă de jenă. Dacă lovitura era dată de bucureşteni, localnicii nu voiau să rămână datori, aşa că răspundeau prompt. Şi viceversa. Ca urmare, jucătorii celor două formaţii s-au lovit reciproc, s-au îmbrâncit, s-au apostrofat, şi-au adresat injurii. Pentru ca „tacâmul” să fie complet, în finalul meciului Frăţilă s-a năpustit pur şi simplu asupra unui adversar expediindu-l pentru câteva minute pe tuşă (fiind pe bună dreptate eliminat din joc), iar la ieşirea de pe stadion, în tunelul de trecere spre cabine, Popa, într-un moment de regretabilă nestăpânire de sine, s-a repezit într-un grup de spectatori, etalând reale calităţi de pugilist.

Nu mai continuăm. E mult prea mult şi aşa! Cum se explică totuşi asemenea manifestări străine de etica noastră sportivă? Cum de este posibil ca astfel de abateri grave să intre în „activul” ehipei noastre campioane, a unor jucători selecţionaţi nu o dată în lotul reprezentativ, în echipa ţării ? Nu ne îndoim că conducerile celor două cluburi, de faţă la cele petrecute pe teren, ca şi sub tribune, au tras cuvenitele învăţăminte, avem convingerea că se vor lua severe măsuri pentru ca ceea ce s-a petrecut la Piteşti să nu se mai repete. Da, să nu se mai repete !

Federaţia română de fotbal, sperăm , va avea şi ea un cuvânt de spus. Se mai poate vorbi, în împrejurările amintite, de fotbal, de joc spectaculos, de întrecere sportivă? Nici vorbă! Doar cu multă indulgenţă putem situa partida dintre Dinamo Piteşti şi Dinamo Bucureşti de nivelul unei categorii regionale. Or, după cum se ştie, echipa noastră campioană are în faţă o misiune dificilă: reprezentarea ţării în Cupa Campionilor Europeni. Nu mai departe de cât marţi ea întâlneşte formaţia daneză Odense, în primul tur al acestei competiţii. Firesc, se pune întrebarea: cum a fost pregătită echipa pentru această întâlnire şi, în general, când se va găsi soluţia pentru ca Dinamo Bucureşti, campioana ţării noastre, cotată ca o formaţie valoroasă în ierarhia fotbalului nostru, să depăşească această prelungită eclipsă de formă.

În încheierea acestor rânduri, să consemnăm că arbitrul Mircea Rotaru a avut o misiune foarte dificilă. Dacă el intervenea mai din vreme cu sancţiuni mai aspre, nu am fi asistat poate la un final atât de penibil.”