Bine ai venit, Bogdan Lazăr!
Începând de astăzi, Bogdan Lazăr este jucătorul echipei FC Argeș pentru următorul sezon competițional.
Fundașul în vârstă de 20 de ani a fost crescut și format la Academia Gheorghe Hagi. Campion național cu FC Viitorul Constanța, Bogdan este și internațional de juniori U19 al României. Postul de bază al lui Lazăr este cel de fundaș stânga, însă poate evolua și în axul central al defensivei.
A debutat în Liga I la doar 18 ani, pe 1 august 2020, în meciul Viitorul – Sepsi Sfântu Gheorghe, pierdut de constănțeni cu 0-3. În acea partidă, Bogdan a intrat pe teren în minutul 67, înlocuindu-l pe Paul Iacob.
Cu echipa noastră au mai semnat în această vară fundașii Adrian Scarlatache (36 ani – ex CS Mioveni), Ionuț Balaur(34 ani – ex CS Mioveni), Adrian Grigore Huideș(19 ani – ex Albacete), Mario Tudose(18 ani – ex Benfica Lisabona), mijlocașii Florian Haită (23 ani – ex Universitatea Cluj), Cristian Balgiu (28 ani – ex Steaua), Ionuț Rădescu (28 ani – ex CS Mioveni), Andrei Panait (34 ani – ex CS Mioveni), Patrick Dulcea(18 ani – ex Farul Constanța), Robert Boboc(28 ani – ex FC Brașov), Denis Bujor(18 ani – ex Farul Constanța) și atacanții Valentin Buhăcianu(29 ani – ex FC Hermannstadt, Milcho Angelov(28 ani – ex FC Brașov), Bogdan Rusu(33 ani – ex CS Mioveni) și Andrei Zătreanu(20 ani – ex CS Tunari).
Clubul nostru îi spune bun venit și îi dorește evoluții cât mai bune în tricoul alb-violet.