Constantin Olteanu, fundașul cu intervenții acrobatice

Pe 6 ianuarie 1946, se năștea Constantin Olteanu. A jucat la formația din Trivale timp de 12 ani, între 1964 și 1978, perioadă în care a adunat 295 de meciuri și 8 goluri. Se clasează pe locul patru în topul fotbaliștilor cu cele mai multe meciuri jucate pentru FC Argeș. Olteanu a fost pilon de bază al echipei care a cucerit primul titlu de campioană a României din istoria clubului piteștean, în sezonul 1971-1972.  Un apărător cu un stil spectaculos, aproape acrobatic. A fost primul care a executat „foarfeci” în propriul careu.

După ucenicia făcută la Flacăra Roşie, acolo unde l-a avut coleg pe Rică Răducanu, Constantin Olteanu începe fotbalul de performanţă la Dinamo Bucureşti. La intervenţia comandantului Miliţiei Argeş, generalul Costandache, fotbalistul care va fi denumit mai târziu ”Baciul” a fost transferat, cu grad de sergent, la Dinamo Piteşti.

Încă din primul an, 1964, devine titular, sub comanda lui Ştefan Vasile. „Baciul” a făcut primele deplasări în străinătate cu FC Argeş, în Cupa Oraşelor Târguri, la meciurile de la Marseille, Toulouse, Budapesta sau Sevilla.

În sezonul 1968-1969, FC Argeş lupta pentru evitarea retrogradării. Totuşi, aranjamentele n-au lipsit. Iată ce îşi amintea Constantin Olteanu despre partida de la Bucureşti, cu Progresul: Unii dintre colegii mei au jucat pe invers pentru a câştiga Progresul, ca să scape de retrogradare. Până la urmă Progresul a retrogradat, iar noi ne-am salvat. Cred că în acel meci am fost singurul jucător de la FC Argeş care m-am opus blatului. După acest episod m-am certat cu întreg staff-ul piteştean şi am plecat în comuna Arefu, la nişte prieteni. Aici m-am antrenat singur, timp de o săptămână. Singurul care ştia unde sunt era colonelul Mincu, şeful Securităţii din Argeş. Toţi ceilalţi credeau că am fugit la Steaua.

Halagian mi-a fost coleg de echipă şi apoi antrenor. De fapt, el m-a rugat să intervin la preşedintele Puiu Rapaport să-l pună antrenor la juniori. Am intervenit şi aşa a devenit Halagian, alături de Lenci Ianovschi, antrenor la juniorii FC Argeş. Îmi amintesc că am fost într-un turneu la Belgrad şi am jucat cu Partizan şi Steaua Roşie. Dobrin a ieşit atunci cel mai bun jucător al turneului şi organizatorii i-au dat cadou un ceas de aur. Translatorul nostru a tradus că Dobrin era cel mai mare jucător al tuturor timpurilor şi atunci s-a supărat Titus Ozon, spunând că el este cel mai mare fotbalist. Atunci i-a luat ceasul lui Dobrin, iar la banchet a ieşit mare scandal. Când am ajuns la Piteşti, am fost chemat de prim-secretarul Năstase şi întrebat despre scandalul cu ceasul. Cum toţi jucătorii erau de partea lui Dobrin, i-am spus prim-secretarului Năstase să aleagă între Ozon şi noi, jucătorii. Aşa a fost demis Ozon din funcţia de antrenor şi instalat Halagian. Datorită mie şi conjuncturii ivite la Belgrad, Florin Halagian a devenit antrenor la echipa mare, a mai spus Olteanu.

Cel mai bun prieten de la FC Argeş mi-a fost Gicu Dobrin, încă de la venirea mea la Piteşti. Îmi amintesc că ne mai încurcam în Ştrand la o bere, spre deliciul suporterilor, care ne înconjurau mai tot timpul. Cea mai mare performanţă a fost în 1972, atunci când am luat titlul de campioni. Iar faptul că, timp de 14 ani, am contribuit la imaginea acestei minunate echipe care e FC Argeş şi pe care am iubit-o din tot sufletul reprezintă ceva de neuitat pentru mine… Am pierdut meciul din Spania, cu Real, din cauza arbitrului, dar şi că m-am accidentat în minutul 87, când am făcut ruptură musculară. Bebe Barbu a fost atunci obligat să intre neîncălzit. Ultimul gol al spaniolilor a fost înscris cu mâna de Santillana, în ultimul minut, şi aşa a putut trece Realul de noi. Îmi amintesc că la acest meci Prepurgel îşi rătăcise ghetele şi s-a dus la magazionerul Realului, cerându-i o pereche de ghete. Acesta i-a dat ghetele marelui atacant spaniol Gento. După meci, Prepurgel nu le-a mai înapoiat spunea Constantin Olteanu într-un interviu.

În 1978, după 14 ani de glorie, se retrage din fotbal. Avea doar 34 de ani. ”M-am retras, a venit momentul să-mi trăiesc şi viaţa. Cel mai mult m-am bucurat că am scăpat de cantonamentele permanente din Trivale. Practic, în 1964, când am venit la echipă, la Piteşti era o disciplină militară şi o diferenţă foarte mare între cantonamentele de aici şi cele de la Dinamo”.

Ginerele său, Florin Motroc, a jucat și el pentru FC Argeș în perioada 1990-1992, iar fiul acestuia, Vlad Motroc, a jucat pentru noi în sezonul 2019/20.

S-a stins pe 17 aprilie 2021. Odihnească-se în pace!

Declarațiile fostului mare jucător argeșean au fost extrase din articolul scris de Marius Ionel în Jurnal de Argeș, la dispariția lui Constantin Olteanu.