Dani Coman, prezentat oficial ca președinte al clubului FC Argeș
Începând de marți, Dani Coman este președintele Consiliului Director al clubului FC Argeș. Prezentarea a avut loc astăzi, într-o conferință de presă susținută la Sala Polivalentă ”Pitești Arena”, la care au mai participat Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, și Lucrețiu Tudor, city managerul orașului nostru.
#Dani Coman: ”Îmi doresc foarte mult să reconstruim acest club”
Nu a fost ușor. Știu de câte ori am vorbit la telefon, de câte ori ne-am văzut. Nu a fost o decizie ușoară pe care am luat-o, dar am plecat în 2005, în luna ianuarie, de la FC Argeș la Rapid, m-am întors acum, după 19 ani. M-am întors într-un moment greu, dificil, dar îmi doresc foarte mult să reconstruim acest club, să-l readucem acolo unde ne dorim cu toții și, mai ales, să reziste, pentru că este mult mai important ca acest club să reziste, să aibă continuitate, să aibă o infrastructură adecvată, decât să ajungem în Liga 1”, au fost primele cuvinte ale lui Coman în calitate de președinte al clubului nostru.
#Primarul Cristian Gentea: ”Am vrut la FC Argeș un om serios și un profesionist desăvârșit”
”Noul președinte al Consiliului Director al Asociației Campionii FC Argeș este Dani Coman, care va avea puteri de decizie totală, atât pe plan sportiv, cât și administrativ, adică el își va stabili colaboratorii, staff-ul tehnic, și cu siguranță va avea cuvântul decisiv în completarea lotului de jucători. Mi-am dorit de foarte mult timp acest lucru, acesta este și motivul pentru care nu am fost de acord cu altă variantă, pentru că am vrut la FC Argeș un om serios, un profesionist desăvârșit, o voce puternică și respectată în fotbalul românesc, cât și mai ales un om care s-a format la FC Argeș. Acesta nu putea să fie decât Dani Coman. Iar eu sunt fericit că argumentele mele și ale lui Viorel Tudose au fost de natură să-l convingă pe Dani să accepte proiectul nostru în detrimentul ofertelor venite din partea altor cluburi, cu siguranță mult mai atractive financiar pentru el.
Sunt și foarte liniștit, pentru că, iată, începând de astăzi, misiunea mea se reduce în a-l ajuta pe Dani să aibă un buget corespunzător care să-i ofere liniște în îndeplinirea obiectivelor pe care și le-a propus și să urmăresc îndeaproape etapele construcției noului stadion Nicolae Dobrin. Și aici am o veste bună. Peste mai puțin de 30 de minute, constructorul noului stadion este la Pitești, ne vom întâlni aici cu el. Vine pentru o primă vizită la amplasament. Așadar, Dani, să fie într-un ceas bun! Doamne ajută!”, a declarat primarul Cristian Gentea.
#Lucrețiu Tudor: ”Îl felicit că a făcut această alegere”
”Cred că este un nou început pentru FC Argeș faptul că Dani Coman, un nume în primul rând în fotbalul românesc, un piteștean care are în sânge clubul alb-violet, care a crescut la Pitești, care și-a făcut junioratul la FC Argeș a acceptat să fie astăzi, iată, să conducă destinele clubului piteștean. Ne face pe toți să sperăm să fim conștienți că va fi un drum greu, dar alături de suporteri, de sponsori, de banca tehnică, de jucători, de tot ceea ce înseamnă suflarea piteșteană să punem umărul să readucem pe FC Argeș acolo unde îi este locul, acolo unde a fost ani de zile, în fruntea fotbalului românesc.
Eu îl felicit pe Dani Coman că a făcut această alegere, chiar dacă știm cu toții că au existat și alte propuneri din țară, de la cluburi care în acest moment sunt mult mai puternice financiar decât FC Argeș. Și îi doresc succes, îl asigur de tot sprijinul Primăriei municipiului Pitești, administrației locale, iar împreună cu domnul primar Cristian Gentea vom fi lângă dânsul în tot ceea ce putem oferi, atât financiar, cât și logistic. Succes și să dea Dumnezeu să revenim cât mai repede acolo sus, acolo unde ne este locul”, a declarat Lucrețiu Tudor.