#VulturiiLaMeci – Farul Constanța vs FC Argeș

Duminică, 11 septembrie, de la ora 18:30, pe stadionul din Ovidiu (jud. Constanța), se va disputa meciul dintre Farul Constanța și FC Argeș, din cadrul etapei a 10-a a Superligii. Dacă folosiți Waze sau Google Maps puteți introduce „Stadion Viitorul, strada Gheorghe Hagi, Ovidiu”.

Cei care vor face deplasarea cu mașinile personale și se vor opri în prealabil în Constanța, trebuie să știe că din zona centrală a orașului Constanța și până la stadionul din Ovidiu vor face în medie 25-30 minute. Parcare se găsește în afara arenei, în limita locurilor disponibile.

Vulturii care vor să folosească transportul în comun pot lua microbuze sau autobuze până la Ovidiu. Acestea au punctele de plecare din fața Gării Constanța sau din zona Tomis 3. Ambele rute trec prin Ovidiu, pe drumul național, iar timpul estimat este de 30 minute. Menționați șoferului că vreți să ajungeți la Stadionul Viitorul Gheorghe Hagi și vă va indica unde să coborâți, iar de acolo mai mergeți 15 minute pe jos. Fiind un drum național foarte circulat, traversați pe la trecerile de pietoni din apropiere.

Prețul biletului este 30 lei. Clubul constănțean ne-a alocat 230 de bilete care se pot cumpăra de la stadionul din Ovidiu în ziua meciului.

Cei care ajung mai devreme și vor să exploreze micuțul oraș din vecinătatea Tomisului, se pot relaxa pe malul lacului Siutghiol, pe plaja falezei Ovidiu. Dacă vreți să mâncați, cele mai bune review-uri le au următoarele restaurante: Cherhana Ovidiu, Pizzeria Sagesta sau Savory’s.