FC Argeș U14, câștigătoarea Cupei Timișoara
În perioada 31 iulie – 2 august, grupa U14 a FC Argeș, antrenată de Robert Enache, a participat la Cupa Timișoara, reușind un parcurs excelent și cucerind trofeul competiției.
Alb-violeții au făcut parte din Grupa B, alături de Poli Timișoara și Viitorul Arad.
În primul meci, disputat vineri, 31 iulie, FC Argeș s-a impus cu 5-1 în fața formației Poli Timișoara. Au înscris Marinescu Andrei, Vintilă Matei, Pîrvu Darius Garniță Mario și Ayza Enzo.
Sâmbătă dimineață, echipa noastră a învins Viitorul Arad cu 7-3, prin golurile marcate de Iana Gabriel, Lazăr Mihnea, Marinescu Andrei, Vlăsceanu David, Pîrvu Darius, Vintilă Matei și Ayza Enzo.
În semifinală, disputată sâmbătă seara, FC Argeș a trecut categoric de CS Drobeta-Turnu Severin, scor 11-1. Marcatorii au fost Vlăsceanu David (dublă), Marinescu Andrei (hattrick), Marinița Denis (dublă), Pănescu Andrei, Epure Darius, Vintilă Matei și Mîndălac Rareș.
Finala turneului s-a disputat duminică, 2 august, de la ora 10:30, împotriva formației LPS Banatul Timișoara. FC Argeș s-a impus cu 4-1, prin golurile marcate de Pănescu Andrei (dublă), Vlăsceanu David și Marinescu Andrei, adjudecându-și trofeul competiției.
La finalul turneului au venit și distincțiile individuale:
* Marinescu Andrei a fost desemnat golgheterul turneului;
* Mușat Vladimir a primit premiul pentru cel mai bun portar.
Premierea echipei campioane a fost efectuată de fostul internațional român Florin Bătrânu.
Lotul FC Argeș U14: Mușat Vladimir, Rada Adriano, Dicu Mattia, Ariciu Rareș, Stoian Aryan, Rada Luis, Garniță Mario, Pîrvu Darius, Epure Darius, Mîndălac Rareș, Iana Gabriel, Lazăr Mihnea, Pănescu Andrei, Tudor David, Pleșa Albert, Vintilă Matei, Marinescu Andrei, Ayza Enzo, Marinița Denis și Vlăsceanu David.
Felicitări jucătorilor și staff-ului tehnic!