Dică: ”Să învățăm din greșeli”
Nicolae Dică, antrenorul lui FC Argeș se aștepta ca echipa pe care o pregătește să nu aibă prospețimea necesară având în vedere că jucătorii săi se află la jumătatea cantonamentului centralizat de pregătire.
Principalul echipei noastre le cere elevilor săi să nu mai repete greșelile pe care le-au făcut în acest meci: ”Până la urmă a fost un antrenament bun. Mă așteptam ca jucătorii să resimtă oboseala în unele momente pentru că am avut o săptămână grea, o săptămână în care am muncit foarte bine. Am reușit să avem o posesie bună, am reușit să aducem de multe ori mingea până în ultimii 20 de metri. Ar fi trebuit să încercăm mai mult și să luăm acțiuni individuale unu contra unu, exact ca în începutul celei de-a doua reprize când am și reușit să egalăm, dar aveam nevoie de prospețime. Știam că nu o s-o avem la acest joc pentru că antrenamentele din ultimele zile au fost foarte grele. Important este că băieții au avut reacție după ce am primit golul și am reușit egalarea. Eu îmi doresc ca la fiecare meci să câștigăm. Le-am spus și băieților acest lucru, chiar dacă este meci amical. Trebuie să învățăm din greșeli și să nu le mai repetăm la meciurile următoare”.
# ”Mâine vor mai veni doi jucători”
Dică își mai dorește câțiva fotbaliști experimentați pentru a se putea lupta la promovare: ”Se simte nevoia unor jucători cu experiență, dar nu putem să-i aducem pentru că cer salarii foarte mari!. Ne-am lovit de acest lucru. Ați văzut și voi că în acest moment echipele de liga a doua au stopat campania și au rămas cu transferurile făcute acum două săptămâni. Vor mai veni jucători. Chiar mâine sper să reușesc să mai aduc doi jucători. Unul este tânăr, iar celălalt are 25 de ani. Eu cred în ei și îmi doresc să se acomodeze cât mai repede la echipă. Cu răbdare, putem face o echipă bună. Pe jucătorii tineri care sunt de perspectivă i-am văzut și în această seară. Pot crește alături de cei 3-4 cu experiență pe care îi avem. Dacă nu vom putea aduce jucătorii cu experiență pe care mi-i doresc, vom merge cu cei pe care îi avem”.