Dică: „Vreau să câştig toate meciurile!”

Nicolae Dică, antrenorul lui FC Argeş s-a declarat mulţumit în mare parte de jocul echipei sale. Tehnicianul grupării din Trivale a sesizat unele minusuri în repriza secundă şi vrea să le remedieze într-un timp cât mai scurt.

Principalul echipei noastre vrea să le insufle şi elevilor săi o mentalitate de învingător pentru a se obişnui cu victoriile. Dică spune că mai este nevoie de întăriri la echipă: „A fost al doilea meci de pregătire pe care l-am disputat în această vară şi mă pot declara mulţumit de jocul echipei din prima repriză. Ca şi în meciul de acum câteva zile cu Chindia, şi acum am făcut un joc bun în prima repriză. Ceea ce am pregătit la antremente am pus în practică. În a doua repriză am suferit cum s-a întâmplat la meciul cu Chindia pentru că am folosit mulţi jucători născuţi 2000, 2001, 2003, fotbalişti care sunt foarte tineri iar acest lucru se vede. Trebuie să avem răbdare şi cu aceşti copii. Până acum este ok că ne-am atins scopul de a face un antrenament bun. Venim după două zile în care am lucrat foarte bine, cu câte două antrenamente pe zi. Mă aşteptam să fim puţin obosiţi în anumite momente de joc, dar totul a fost ok. Urmează încă două zile de antrenamente cu multă muncă la Valea Iaşiului, iar sâmbătă vom juca un amical cu Turris Turnu Măgurele. Vom avea încă două zile cu câte două antrenamente pe zi iar apoi meciul de sâmbătă. Eu pun accent şi pe meciurile amicale. Îmi doresc să câştig fiecare meci pentru că aşa sunt. Şi la antrenamente, dacă intru cu băieţii, sunt cu o atitudine bună şi vreau să câtig. Trebuie să ne învăţăm cu această atitudine şi la meciurile amicale pentru a câştiga. Îmi mai doresc 3-4 jucători cu experienţă pentru că se vede că în a doua repriză intrăm cu foarte mulţi copii. Sper să reuşim să aducem aceşti jucători cu experienţă”.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds