Doar un punct cu un adversar modest!

FC Argeș continuă să dezamăgească și rămâne fără victorie și după etapa cu numărul 5 cinci din Liga 2. Alb-violeții au terminat la egalitate, 1-1, confruntarea de duminică din deplasare, cu Metaloglobus București, una dintre echipele modeste ale ligii secunde.

Metaloglobus a început în forță partida și putea deschide marca la jumătatea primei reprize prin Vlad, însă Bucur a reușit să respingă șutul acestuia. Chatziterzoglou a deschis scorul în minutul 37 cu un șut vinclu de la 15 m, însă bucuria gazdelor a fost de scurtă durată, Angelov restabilind egalitatea cu un șut din interiorul careului, după o eroare a lui Issah. Piteștenii puteau intra la cabine în avantaj, însă Avram a reușit să respingă șutul lui Bertrand din 6 m. La jumătatea reprizei secunde, alb-violeții puteau prelua conducerea pe tabelă, dar bara transversală s-a opus la lovitura de cap a lui Turda. Argeșul a continuat să preseze, iar defensiva gazdelor a început să se clatine tot mai mult. Cu 20 de minute înainte de final, un fundaș bucureștean a scos de pe linia porții șutul lui Rusu, iar apoi transversala s-a opus la șutul lui Babin. În ultimul sfert de oră, echipa noastră a avut o cădere inexplicabilă, iar gazdele au încercat să speculeze erorile apărute în defensiva noastră. Cu cinci minute înainte de final, Metaloglobus putea da lovitura prin Honciu, însă șutul-centrare al mijlocașului bucureștean s-a oprit în transversală! În minutul 88, același Honciu l-a pus la grea încercare pe portarul Andrei Bucur, care poate fi omul meciului, datorită paradelor sale. S-a terminat 1-1, rezultat în urma căruia FC Argeș a rămas pe locul 16, cu cele 4 puncte, adunate în 5 etape.

 

Metaloglobus București – FC Argeș 1-1(1-1)

Au marcat: Chatziterzoglou(min.37) / Angelov(min.43)  

Metaloglobus: Avram – Issah, Mihăilă(min.55 Marica), Zakir(min.81 Liș) , Honciu  (cpt.) – Huiban, Sava(min.63 Neacșu), Kouadio(min.81 Strahinja), Chatziterzoglou  – Cruceru(min.55 A. Gheorghe), Bogdan

Rezerve neutilizate: Nedelcovici – Sârbu, Iacob, Caramalău
Antrenor interimar: Costică Dumitru

FC Argeș: Bucur – Tofan, Turda (cpt.), Tudose, Rizzi  – Panait, Balgiu (min.32 Babin) – Rădescu(min.69 Buhăcianu), Bertrand(min.81 Haită), Rusu(min.81 Zătreanu) – Angelov

Rezerve neutilizate: Straton – Balaur, Scarlatache, Dulcea, Pîrvu
Antrenor interimar: Eugen Beza

Cartonașe galbene: Mihăilă, Cruceru, Chatziterzoglou

 

Stadion: Clinceni; Spectatori 100

Arbitru central: Valentin Naidin (Turnu Măgurele). Arbitri asistenți: George Suciu (Câmpia Turzii) și Csaba Antal (Baciu – Cluj). Arbitru de rezervă: Cătălin Gheorghe Drugea (Buzău).

Observator de arbitri: Zoltan Tamaş (Odorheiu Secuiesc) Delegat de joc: Florentin Barbu (Giurgiu).

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds