Istoria Viola

Dobrin, cu mingea la picior. Un gând pentru noua noastră casă

48
În zilele de după dispariția marelui Dobrin, printre numeroasele gesturi de recunoștință, a apărut ideea unei statui la stadion. La 1 noiembrie 2007, presa consemna decizia privind realizarea unui monument dedicat lui Nicolae Dobrin. Era imaginat în mișcare, executând una dintre fentele prin care cucerise generații întregi de iubitori ai fotbalului. Tot atunci, strada Stadionului primea numele său. În decembrie 2008, în complexul sportiv Trivale a fost dezvelit bustul din bronz realizat de sculptorul Cristian Pentelescu. Chipul a fost ales împreună cu doamna Gica Dobrin, după o fotografie în care îl regăsea așa cum îl păstra în suflet.
Povestea unei statui care să-l surprindă pe Dobrin cu mingea la picior începuse însă încă din timpul vieții sale. În 1998, sculptorul Traian Duță câștiga un concurs lansat de Sindicatul uzinei Dacia, având ca temă realizarea unei asemenea lucrări. Profesor la Liceul de Artă „Dinu Lipatti” din Pitești și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1980, artistul avea să dedice proiectului ani de muncă, fiind ajutat, în diferite etape, și de elevii săi.
Mai întâi l-a modelat în lut, apoi a transpus lucrarea în ipsos. Pentru a-i reda cât mai fidel înfățișarea și mișcările, a studiat fotografii din diferite perioade ale vieții sale, inclusiv din copilărie. A venit și o întâlnire pe care sculptorul avea să o povestească, peste ani, cu bucurie: „Am fost fericit că Dobrin a venit la mine în atelier, a văzut-o și i-a plăcut”.
După privatizarea uzinei Dacia, proiectul a trecut în plan secundar. Traian Duță a continuat însă să lucreze. Într-un reportaj publicat din Evenimentul Zilei în 2008, la zece ani de la începutul demersului, artistul vorbea despre hotărârea de a duce statuia la capăt și despre fondurile încă necesare pentru turnarea ei în bronz. „Chiar dacă nimeni nu a mai zis nimic de ea, m-am gândit să o termin eu, cum pot”, mărturisea el.
În atelier se conturase un Dobrin în plină mișcare: silueta zveltă, jambierele coborâte, trupul ușor arcuit, pregătit să pornească. Mingea se afla la doar câțiva centimetri de vârful ghetei, iar privirea era ridicată spre joc. Sculptorul explica simplu acest ultim detaliu: „El niciodată nu se uita la minge”. În acea postură puteau să-l recunoască toți cei care îl urmăriseră de pe marginea terenului sau din tribună. În 2014, presa locală anunța prezentarea unei statui în bronz a lui Nicolae Dobrin, realizată de Traian Duță, într-o expoziție la Pitești.
Dobrin vorbea despre asemenea onoruri cu modestia lui bine cunoscută. Întrebat cândva despre ideea unei statui, mărturisea că se opusese unei inițiative a lui Constantin Stroe, „din decență”. Îi era de ajuns să-și vadă numele pe stadion.
Astăzi, noul stadion ne apropie de întoarcerea acasă. Acolo se vor întâlni cei care au trăit titlurile din 1972 și 1979, cei care au crescut ascultând poveștile despre ele și copiii care își vor vedea pentru prima dată echipa din tribună. Fiecare va aduce cu el o parte din istoria alb-violetă.
În acest loc, ni-l putem imagina și pe Gicu în mărime naturală, în echipamentul Argeșului, cu mingea la picior, aproape de suporterii care l-au iubit. Un bunic s-ar opri lângă el și i-ar povesti nepotului despre un dribling văzut cu zeci de ani în urmă. Un copil ar descoperi chipul omului al cărui nume îl citise la intrarea în stadion.
La 19 ani de la despărțire, împărtășim această poveste cu Familia Vulturilor și păstrăm un gând pentru ziua în care vom urca din nou, împreună, spre tribunele noastre: Cum ar fi ca, la întoarcerea acasă, Dobrin să ne întâmpine cu mingea la picior?
Acest editorial este redactat de Alexandru Fieraru în cadrul proiectului Istoria Viola by VULTURO