Dobrin joacă pentru Real Madrid

Pe 14 decembrie 1972 avea loc amicalul dintre Real Madrid C.F. și Os Belenenses. În acest meci, Dobrin avea să strălucească în tricoul Realului. A strălucit atunci printre nume mari ale fotbalului mondial, având să fie remarcatul serii.

Ferenc Bene – unul dintre cei mai mari atacanţi unguri din toate tipurile. Campion Olimpic la Tokyo, 1964. Bronz la Euro 1964. 76 de meciuri pentru echipa naţională. A evoluat la un singur club, Ujpesti Dozsa, din 1961 pînă în 1978.
Santillana – şi-a luat porecla după numele satului unde a văzut lumina zilei. 461 de meciuri pentru Real, 186 de goluri. A debutat în naţionala contra României.
Eusebio – ”O Rei” – considerat, de mulţi, cel mai mare fotbalist european din toate timpurile, deşi era născut în Mozambic. Conform statisticii, în cei 15 ani petrecuţi la Benfica, a marcat mai mult de un gol pe meci! (313 partide, 317 reuşite). Locul trei la CM 1966. Personalitatea BBC a aceluiaşi an.
Paco Gento – ”Furtuna din Cantabria” – Deţinătorul a şase Cupe ale Campionilor Europeni (din opt finale jucate), record neegalat. 761de meciuri la Real Madrid. Suta de metri alergată
în 10,9 secunde!

Don Santiago, cel mai mare preşedinte de club din toată istoria fotbalului, pusese deja ochii pe Gicu încă de la dubla Argeșului cu Real Madrid. Pe 14 decembrie 1972, arena madrilenilor împlinea 25 de ani. În plus, marele Paco Gento nu avusese parte de o retragere ”ca la carte”, aşa că două sărbători într-una singură. Don Santiago speculează momentul. Fax trimis către Piteşti cu: „Dată fiind prietenia dintre cele două echipe, vă rugăm să aveţi amabilitatea de a…”

„Am ajuns la Madrid într-o marţi, pe 12 decembrie – povesteşte Dobrin. Tot oraşul era plin de afişe cu meciul. În 1947, când inauguraseră stadionul, jucaseră contra celor de la Os Belenenses. Acum, după 25 de ani, îi chemaseră tot pe portughezi. Totul fierbea. Gento se retrăgea, urmau să inaugureze o tabelă de ultimă generaţie, sărbătoare mare de tot. Mi-a plăcut programul de prezentare. Hoţ mare de tot, Bernabeu îi zisese ”Echipa Europei”, ca să nu se supere nimeni, dar peste tot apărea Real Madrid. Eram eu, ungurul Bene, Eusebio, Santillana, Geaici şi Gento. Îl chemaseră şi pe Beckenbauer, dar Kaiserul nu putuse ajunge…”

Meciul s-a jucat în faţa a 65.000 de spectatori. Dobrin a fost cel mai bun de pe teren, magician de clasă, Real a învins cu 2-1.

”A doua zi, pe 15, ne-au lăsat liberi. Pe 16, sâmbătă, la hotel la noi, la Mindanao, unde stăteam, au început să vină tot felul de emisari de-ai lor. Eu eram cu nea Puiu (n.r. – Puiu Rapaport, preşedintele de atunci al celor de la FC Argeş, care-l va însoţi pe Dobrin în toate aceste zile), am văzut că el cam trage de timp cu plecarea, am simţit că e ceva la mijloc, dar nu ştiam nimic”.
Cei doi fac o vizită la arenă. ”Era sâmbătă, aia lucrau în draci. M-au băgat prin 1000 de birouri, tot felul de prezentări. Cum intram, pac!, se ridicau în picioare, oaaaa!, señor Dobrin şi-mi dădeau un ceas de mână cu însemnele lor. Am înţeles mai târziu, chestiune de marketing. Când am plecat, aveam vreo 10 dintr-astea de dat copiilor din Piteşti. Apoi, brusc, că dacă n-aş putea veni, luni, la o mică dezmorţire la Ciudad Deportiva (n.r. – baza lor de antrenament). M-am dat pe brazdă. Meciul de jucase joi, era deja sîmbătă, iar ei mă invitau la dezmorţire luni?”

”M-am prezentat într-un trening de-al lui FC Argeş, dar ei au insistat să-mi dea unul de-al lor. Era frig, în România mă pregăteam deja de tăiat porcul, iar ăştia aveau antrenament? Am vorbit cu nea Puiu. El mi-a zis că antrenorul (n.r. – Miguel Muñoz) are vreo 12 ani de când e la Real, că e şmecher mare şi să fac ce zice el. Aveau un stil ciudat de pregătire, fără minge. S-au apucat aia, alde Garcia Remon, Pirri, Amancio ori Santillana să bage serii de câte 400 de metri de le-au ieşit ochii din cap. Eu le-am zis să fac ceva mai individualizat. Am jonglat cu mingea juma’ de oră, cât au rupt aia pista. Apoi, altă juma’ de oră i-am dat craci maseurului. Aşa a fost prima zi.”

”Marţi au luat-o de la capăt. Sprinturi de câte 90 de minute, nimeni nu cârâia nimic. Când dădeau jos tricourile, făceau lac. Eu am jucat diri-diri cu nişte băieţi.”

Lui Miguel Muñoz nu-i prea convine. Îi place de Gicu, îl vrea, dar la el n-au respirat Puşkaş, Di Stefano, Gento. Nu înghite astfel de comportamente. Cu toate astea, seara, la restaurantul ”Jocheu”, Rapaport e îmbiat cu tot felul de oferte. 2.000.000 de dolari pentru club la semnătură, apoi alte 2.000.000 plus o instalaţie de nocturnă pe parcurs. Aici intervine povestea cu Ceauşescu, care nu vrea să creeze un precedent, dar şi Dobrin recunoaşte că a avut partea de vină.

”Am stat 10 zile la ei. Cinci cu antrenamente. Nu cred că am adunat un kilometru de fugă cu totul. Nu-mi stătea gândul acolo. Erau nebuni rău de tot. Aveau meci, cu Malaga parcă, de Revelion, chiar pe 31. Păi la noi începeam campionatul în 11 martie anul viitor. Nea Puiu se tot ruga de mine. Gâscane, că ai loc, că ăştia joacă 4-3-3, tre’ să-i aprovizionezi cu pase pe Aguillar, Santillana şi Amancio, o să fie bine şi pentru tine…Mie-mi era dor de Gica, de Piteşti, de sarmale, de un vin bun. Ei erau roboţei. Chiar glumeam cu nea Puiu. Bre, aici au orar şi la jonglat. Primesc mingea de la patru la patru şi jumătate!”

Finalmete, după ce a fost invitat şi la meciul Real – Real Sociedad, Dobrin a plecat spre casă. ”Acum, cu mintea de acum, mă gândesc că poate am greşit. Trăgeam de mine zece zile şi rămâneam pe acolo. Apoi, ce se petrecea? Ştii tu, mereu am avut aşa, un caracter boem, simţeam că nu am aer acolo, că ceva mă sufocă. Erau prea organizaţi, prea maşină de fotbal. Îţi numărau şi driblingurile pe meci, dacă făceai mai multe, lăsai bani la caserie!”

Asta-i povestea. Cu 18 ani înaintea lui Hagi, Dobrin a avut şansa să fie primul român de la Real Madrid. 50 la sută nu l-a lăsat regimul, 50 la sută n-a vrut el. Dă şi nu dă vina pe sistem. ”Au zis să nu plecăm pe afară, să ceară apoi, toţi. După 10 zile, Frăţilă semna cu Nicosia. Dar şi dacă mă lăsau şi nu-mi ieşea? Dacă nu eram iubit? Mai bine că am rămas la Piteşti. Am vorbit cu nea Puiu. Rămân doar dacă sunt OK! Dar nu eram. Dănuţ avea cinci ani, cum să-l iau de acolo şi să-l aduc aici, printre străini?”

Asta era Gicu. Gâscanul de Trivale.
_________
preluare Gazeta Sporturilor – GSP (Interviu realizat de Cătălin Oprișan în 2002)