Dornici de revanșă după înfrângerea din tur

FC Hermannstadt – FC Argeș, sâmbătă, ora 14.30, Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport

După evoluțiile neconvingătoare din acest început de an, echipa noastră are o nouă șansă de a se reabilita în fața fanilor. FC Argeș va întâlni sâmbătă, de la ora 14.30, în deplasare, pe FC Hermannstadt, în runda cu numărul 24 din Superliga Superbet.

Înaintea duelului de la Sibiu, argeșenii ocupă locul 13, cu 24 de puncte, poziție care asigură prezența la baraj, iar ardelenii se situează pe locul 12, cu același număr de puncte. Hermannstadt a ajuns în hora retrogradării după ce a fost penalizată cu 9 puncte din cauza unor datorii financiare, însă sibienii speră să scape de această penalizare la TAS. Începutul de an a fost foarte slab pentru cele două echipe, Argeșul obținând doar un punct din partidele cu Chindia și FC Botoșani, în timp ce Hermannstadt a pierdut jocurile cu FCSB și Universitatea Craiova. În tur, Sibiul s-a impus la Pitești, scor 1-0, reușita ardelenilor fiind semnată de Daniel Paraschiv, în minutul 90. Antrenorul Constantin Schumacher și fundașul Grigore Turda au prefațat partida cu ardelenii în cadrul conferinței săptămânale de presă săptămânale organizată de clubul nostru.