Duel pentru calificarea în sferturile Cupei României
FC Argeș – Universitatea Craiova, miercuri, ora 17.00, Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport
Federația Română de Fotbal a programat în aceste zile meciurile din etapa a 3-a din cadrul grupelor Cupei României Betano. FC Argeș va întâlni miercuri, de la ora 17.00, pe propriul teren, pe Universitatea Craiova, în ultima rundă a grupei D.
După primele două etape, grupa este condusă de Universitatea Craiova și CS Ocna Mureș, ambele cu câte 4 puncte fiecare, în timp ce FC Argeș se situează pe locul 4, cu 2 puncte. În sferturile de finală ale acestei competiții, se vor califica primele două clasate din cele patru grupe. Pentru a merge mai departe, alb-violeții au nevoie de victorie, însă depind și de jocul rezultatelor. FC Hermannstadt nu trebuie să câștige partida cu Chindia Târgoviște, iar CS Ocna Mureș să nu se impună în disputa cu FC Baia Mare. Antrenorul Constantin Schumacher și portarul George Micle au prefațat duelul cu oltenii în cadrul conferinței de presă organizate de clubul nostru.