Eduard: „Jucătorii mă percep ca pe un frate mai mare!”
La finalul partidei de luni seară, cu Petrolul Ploieşti, câştigată de FC Argeş cu 2-1, Augustin Eduard era un antrenor fericit. Tehnicianul echipei noastre s-a declarat foarte mulţumit de evoluţia jucătorilor săi care au respectat planul tactic stabilit pentru această partidă.
Sub conducerea cuplului de antrenori Augustin Eduard-Paul Ciobanu, FC Argeş a obţinut a treia victorie consecutivă din tot atâtea partide jucate. Principalul echipei noastre a explicat cum a gândit partida cu Petrolul şi a tras concluziile care se impun: „Este o victorie mare împotriva unei echipe foarte bune, a unui club de tradiţie din România. Din punctul meu de vedere, chiar a fost un meci foarte spectaculos între două echipe care au luat campionatul României. Prima repriză a fost echilibrată, cu un plus pentru ei. Au pus presiune pe noi, însă noi am marcat şi ne-am creat ocazii de gol în momentele în care ei forţau pe faza ofensivă. La pauză am vorbit cu băieţii şi le-am cerut să joace mai sus pentru ca fundaşii lor să nu mai urce şi să vină cu centrări de pe benzile laterale. Le-am cerut tuturor să încerce să facă atât faza defensivă, cât şi faza ofensivă. Nu am mai lăsat adversarul să vină cu mingi în preajma careului şi nu şi-a mai creat ocazii mari de gol. Înainte de începerea partidei, conducerea clubului Petrolul şi fanii ploieşteni l-au aniversat pe Mircea Dridea, simbolul acestui club. M-a impresionat atmosfera creată de suporterii ploieşteni care cântau cu toţii. Deşi fanii îşi doreau o victorie, le-am stricat sărbătoarea!. Ăsta este sportul!. Nu întotdeauna câştigă cine ne dorim noi!. Degeaba îţi doreşti, important este să şi poţi!”.
#”Dacă munceşti cu credinţă, apar şi rezultatele!”
Eduard spune că a reuşit să creeze un grup unit la FC Argeş: „Nu pot spune că există un secret al succesului sau că eu am o baghetă magică care aduce victorii!. Contează foarte mult cum reuşeşti să-i motivezi pe jucători. Eu am o relaţie foarte apropiată cu jucătorii. Mă înţeleg, mă simt şi mă percep ca pe un frate mai mare, ca pe un părinte. M-am făcut înţeles de la început iar băieţii ştiu ce vreau de la ei şi care sunt aşteptările mele. Toţi ne dorim să avem rezultate cât mai bune şi muncim pentru acest lucru. Atmosfera în cadrul lotului este foarte bună. Băieţii şi-au primit salariile şi se pot concentra doar la fotbal. Dacă munceşti în credinţă şi eşti serios în tot ceea ce faci, nu are cum să nu apară şi rezultatele. Îi felicit pe băieţi pentru atitudinea şi determinarea cu care au jucat, dar şi pe colaboratorii mei din staff care îşi dau toată silinţa ca treaba să meargă bine”, a spus antrenorul echipei noastre.