Eftimie ia în calcul plecarea de la FC Argeş: „M-am săturat de atâtea înjurături!”
La conferinţa de presă de după meciul cu AFC Hermannstadt, terminat la egalitate, 0-0, Iordan Eftimie, antrenorul echipei noastre a anunţat că ia în calcul plecarea de la echipă. Motivul pentru care intenţionează să renunţe la FC Argeş sunt înjurăturile pe care le primeşte meci de meci de la o parte dintre spectatorii care vin la stadion.
Tehnicianul grupării din Trivale consideră că lotul trebuie întărit: „Un joc destul de greu cu echipa de pe primul loc. O echipă foarte bună, care nu întâmplător este acolo, în faţă. Faţă de meciul de Cupă, au folosit doar doi jucători. Au un lot numeros, dar şi valoros. Din lotul cu care au promovat în liga a doua au mai oprit doar 4 jucători. Au adus fotbalişti de valoare unde au avut nevoie şi au reuşit să-şi creeze un lot competitiv. Nu degeaba sunt acolo, în faţă. Ne-am dorit să câştigăm, dar atât putem la momentul ăsta. Chiar nu am ce să le reproşez băieţilor. Chiar m-am săturat să fiu înjurat din tribună de familie, de copii, de tot… Nu sunt duşmanul nimănui. Am venit aici să ajut cât mă pricep eu. O să am o discuţie cu conducerea în următoarele zile ca să nu creadă nimeni că eu ţin cu dinţii de scaunul de antrenor. Orice aş face nu e bine. Să vină cine vrea. Grupul ăla de inşi care mă înjură încă din prima etapă să aducă pe cine vor ei. Chiar nu ţin de scaun. Să vină cine vrea şi să facă mai mult decât am făcut eu. Mi-aş dori din suflet ca echipa asta să meargă foarte bine, să câştige joc de joc şi să ajungă din nou în Liga I. Stau în Piteşti, trăiesc aici şi îmi doresc lucrul ăsta”.
# „Nu putem băga mingea în poartă”
Eftimie ştie ce compartimente trebuiesc întărite ca FC Argeş să marcheze goluri: „Avem nevoie de mijlocaşi şi de atacanţi pentru că nu dăm goluri. Noi am marcat 12 goluri în afară de cele trei cu Luceafărul. Am primit 10 goluri. Suferim de la mijlocul terenului în sus. Ajungem cu mingea până în faţa porţii şi toţi mă înjură pe mine că nu-i învăţ eu să centreze. Nu mai depinde de mine acolo. Nu putem să băgăm mingea în poartă. Cu Târgu Mureş abia a intrat mingea în poartă. La Brăila, ţopăia mingea până a intrat în poartă. Cu Clinceniul, când am egalat, a atins-o ală. În afară de şutul lui Năstăsie de la Metaloglobus am dat numai goluri chinuite. Am avut discuţii cu conducerea clubului, dar la momentul ăsta nu ne permitem să aducem jucători pe bani. Au fost discuţii cu nişte jucători, dar au cerut sume mari. Nu poţi să faci discrepanţe între jucători şi să aduci fotbalişti cu dublu, triplu faţă de ceilalţi. Încep disensiunile în lot”.