Egal în al patrulea amical!
FC Argeș – CSO Filiaşi 1-1(1-1)
Au marcat: Florescu (min.23) / Stoenac (min.41penalty)
FC Argeş a disputat miercuri după amiază cel de-al patrulea meci de verificare din această perioadă precompetiţională. Echipa noastră a remizat, 1-1, în confruntarea cu CSO Filiaşi, formaţie care activează în seria a treia a ligii a treia.
Disputa dintre argeşeni şi olteni s-a jucat pe terenul 3 al stadionului Nicolae Dobrin, în condiţii destul de grele, din cauza cantităţilor mari de precipitaţii căzute în ultimele 24 de ore. Pe mari porţiuni ale suprafeţei de joc apa băltea, iar după pauză, gazonul a cedat şi s-a transformat în mocirlă. În aceste condiţii, randamentul ambelor echipe a avut mult de suferit pentru că nu s-a mai pus problema unui joc bazat pe construcţie la care să contribuie toate compartimentele, ci pe mingi lungi aruncate pe mijlocaşi şi atacanţi, care de cele mai multe ori se opreau în bălţile din faţa porţilor.
# Lot împărţit în două echipe
Antrenorul Emil Săndoi a împărţit lotul de jucători pe care l-a avut la dispoziţie în două echipe, una dintre acestea efectuând un antrenament în dimineaţa partidei, iar cealaltă fiind oprită pentru joc. Primul sfert de oră al partidei a fost unul destul de echilibrat, cu ocazii mai mari de partea Filiaşiului. Piteştenii au deschis scorul în minutul 23 prin Eduard Florescu care a trimis cu capul sub transversală în urma unei centrări în careu de pe stânga. Cu cinci minute înainte de pauză, oltenii au restabilit egalitatea din penalty prin Stoenac, în urma unui fault în careu comis de Hreniuc. După pauză echipa noastră şi-a mai creat câteva situaţii de a înscrie prin juniorii Vochin şi Oprescu. Portarul Nicuşor Grecu i-a blocat în două rânduri pe Mărgărit şi Sabin Lupu. Această remiză a mulţumit la final antrenorii ambelor echipe, având în vedere terenul foarte greu pe care s-a disputat partida.
Nilă şi Florescu au ieşit accidentaţi
Partida dintre FC Argeş şi CSO Filiaşi nu a fost lipsită de evenimente nedorite. Atacantul Andrei Nilă a cerut schimbare după aproximativ 30 de minute după ce a simţit dureri la un picior, iar mijlocaşul Eduard Florescu a părăsit accidentat terenul de joc cu 20 de minute înainte de final. Florescu a fost scos pe braţe de colegi, întrucât nu mai putea călca pe piciorul în care fusese lovit de un adversar.
Caseta tehnică:
FC Argeş: Grecu – Tofan, Vişa, Hreniuc, Stan – Alin Popa, Panait, Năstăsie, Mihalache – Florescu, Nilă. Pe parcurs au mai intrat Vochin, Teodorescu şi Oprescu. Antrenor: Emil Săndoi.
CSO Filiaşi: Mănăileanu – Şchiopu, Vulpe, Lupu, Cruşoveanu – Robert Stancu, Daniel Stancu, Claudiu Ştefan, Stoenac – Mărgărit, Ghighilicea. După pauză antrenorul Mugur Guşatu a introdus în teren şi pe ceilalţi jucători pe care i-a mai avut în lot.