Eșec fără drept de apel!

FC Argeș – Universitatea Craiova 0-4(0-1) Au marcat: Creţu (22′, 62′), Markovic (55′),Ivan(70′)
FC Argeș a pierdut fără drept de apel partida de luni seară, de pe propriul teren, cu Universitatea Craiova, din runda cu numărul 6 a play-off-ului Ligii I. Oltenii s-au impus la Pitești, cu 4-0, la capătul unui joc pe care l-au dominat de la un capăt la celălalt. Foto: Gabriela Neacșu
Oaspeții au deschis scorul după 22 de minute prin Alexandru Crețu, care l-a învins pe Croitoru cu un șut la colțul lung. Replica argeșenilor a fost dată de Cristi Dumitru, însă mingea a trecut puțin pe lângă poartă. După pauză, Markovic a dublat avantajul alb-albaștrilor din pasa lui Ivan. Cu o jumătate de oră înainte de final, Crețu a făcut ”dubla” cu un șut imparabil care s-a dus sub transversală. Andrei Ivan a închis tabela cu o execuție de finețe, din colţul careului de 16 metri. În urma acestui eșec, FC Argeș a rămas pe locul 6 al play-off-ului, cu o zestre de 27 de puncte. Următorul joc al echipei noastre este programat luni, 2 mai, de la ora 20.30, în deplasare, cu FCSB.
Caseta tehnică:
FC Argeş: Croitoru – Tofan (Muşat ’65), Turda, Boldor, Latovlevici – Meza Colli, Şerban(Raynov ’65) – Ganea (Viana ’65), C. Tănase (Fatai ’66), Cr. Dumitru (Işfan ’65) – Said. Antrenor: Andrei Prepeliţă.
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu (Vlădoiu ’77), Papp, Constantin (Roguljic ’77), Bancu – Screciu, Creţu – Gustavo (Cîmpanu ’56), Markovic (Koljic ’67), Baiaram (Bic ’67)– Ivan. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
Cartonaşe galbene: Tănase / Baiaram, Papp
Arbitri: Andrei Florin Chivulete – Mircea Orbuleţ, Andrei Constantinescu – Bogdan Dumitrache
Observatori: Laszlo Sajtos, Iuliuss Nemţeanu

sursa rezumat: Prima Sport

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds