FC Argeş a jucat fotbal cu elevii!
FC Argeş încearcă să popularizeze sportul rege şi în rândul tinerilor care în ultimii ani sunt preocupaţi foarte mult de calculatoare, tablete, telefoane şi ignoră complet mişcarea în aer liber. Conducerea clubului, staff-ul tehnic şi jucătorii echipei noastre au încercat să profite de pauza competiţională din această etapă, în care ar fi trebuit să întâlnească pe Olimpia Satu Mare şi au acceptat invitaţia de a participa la un meci amical cu o echipă formată numai din elevi.
Mai mulţi componenţi ai echipei noastre, antrenorul Emil Săndoi, secundul Vali Năstase şi Dragoş Şerban, directorul executiv al clubului nostru au participat joi după – amiază la un meci demonstrativ cu elevii de clasa a VI-a de la Şcoala „Tudor Vladimirescu” (structură şcoala nr. 2 Piteşti), instituţie condusă de directoarea Nicoleta Biţa şi de adjunctul, Magdalena Crivac.
Iniţiativa organizării acestui meci i-a aparţinut colegei noastră de presă, Monica Cristea, care derulează campania „Sportul înseamnă sănătate, sănătatea înseamnă viaţă”. Acest joc demonstrativ a fost un bun prilej pentru clubul din Trivale de a-i face pe copii să conştientizeze importanţa mişcării în viaţa fiecăruia, dar şi atragerea puştilor către sportul rege. La meciul demonstrativ a fost prezent şi profesorul Nicolae Georgescu, fostul director al şcolii, un promotor al sportului piteştean. Înainte de startul partidei, fotbaliştii George Cotigă, Andrei Panait, Robert Grecu, Ionuţ Mihăescu, Eduard Sanda, Andrei Tofan şi antrenorul Emil Săndoi au ţinut scurte discursuri în faţa copiilor despre despre avantajele pe care le oferă sportul şi mişcarea. Fotbaliştii le-au cerut puştilor să nu mai petreacă ore în şir în faţa calculatorului, tabletei sau telefoanelor şi să practice un sport, chiar dacă nu toţi vor ajunge la performanţă.
#”Iubiţi sportul şi şcoala în aceeaşi măsură!”
Antrenorul Emil Săndoi a rememorat perioada în care şi el a fost elev: „Dragi copii, mă uit la voi şi îmi aduc aminte de vremea în care şi eu eram ca voi. Au trecut anii în zbor. Mă bucur că mă aflu în mijlocul vostru. Mişcarea vă ajută foarte mult să vă dezvoltaţi armonios, să creşteţi frumos. Iubiţi sportul şi şcoala în aceeaşi măsură. Vă doresc mult succes în ceea ce vreţi să faceţi! Iubiţi mişcarea, sportul vă dă sănătate, gândire pozitivă“, a spus tehnicianul echipei noastre.
#”Vă aşteptăm la selecţiile clubului FC Argeş”
Şi Dragoş Şerban, directorul executiv al clubului FC Argeş, profesor de sport la bază, i-a sfătuit pe copii să practice fotbalul într-un cadru organizat: „Faceţi cât mai multă mişcare. Sportul vă face mai puternici, mai încrezători în propriile forţe, vă disciplinează. Nu renunţaţi la mişcare. De asemenea, puteţi veni să jucaţi fotbal într-un cadru organizat. De exemplu, veniţi la FC Argeş, avem grupe de copii şi juniori de toate vârstele şi vă puteţi legitima. Vă aşteptăm la selecţiile organizate de clubul FC Argeş. Nu plătiţi nimic şi vă punem la dispoziţie tot ce aveţi nevoie pentru a vă pregăti în cele mai bune condiţii. Avem personal calificat, merită să vă încercaţi norocul!”. După ce le-au vorbit elevilor despre beneficiile sportului, puştii i-au provocat pe fotbalişti la un „amical” în curtea şcolii. La finalul partidei, elevii profesorului Cătălin Oprea au primit de la fotbalişti pachete cu dulciuri şi autografe. Conducerea clubului nostru şi staff-ul tehnic au promis că asemenea acţiuni de popularizare a sportului rege în rândul elevilor vor continua şi în perioada următoare. Sursa foto: Monica Cristea.