FC Argeș U11 – CSS Târgoviște, în Interliga de iarnă

Federația Română de Fotbal a programat în acest week-end meciurile din cadrul rundei cu numărul 3 din Interliga de iarnă, competiție rezervată juniorilor născuți în 2013. FC Argeș Under 11 va întâlni sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 12.00, la Sala Sporturilor Trivale, pe CSS Târgoviște. Puștii pregătiți de antrenorul Robert Enache fac parte din seria 4 a acestei întreceri, în primele două runde având ca adversar pe CN Dinicu Golescu Câmpulung 1 și 2. Scopul acestei competiții este acela de a da posibilitate copiilor de a juca fotbal într-un cadru organizat, FRF luând decizia de a nu acorda puncte și de a nu stabili un clasament final la finalul celor nouă etape. Durata unui joc este de 60 de minute, iar numărul de schimbări este nelimitat. Fiecare echipă va putea trimite în teren patru jucători de câmp și un portar, pe raportul de joc putând fi trecuți minimum 10 jucători și maximum 12. La finalul competiției, FRF va acorda premii tuturor participanților.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds