FC Argeș U13, locul 2 la Brașov Indoor Cup

 

FC Argeș U13 a terminat pe podium Brașov Indoor Cup, una dintre cele mai puternice competiții de juniori din țară.

La întrecerea desfășurată la baza sportivă ICIM Brașov au fost prezente cele mai puternice cluburi din țara noastră la aceasta categorie de vârstă, la start fiind prezente printre altele FCSB, Universitatea Craiova, Farul Constanta, Luceafărul Cluj, Atletico Arad, Politehnica Timișoara, FCU Craiova și Kids Tâmpa Brașov. Clubul nostru a participat cu două echipe pregătite de antrenorul Bogdan Vișan, iar la final FC Argeș Violet a terminat pe locul 2. În grupă, alb-violeții au învins cu 17-0 pe Steagul Roșu Brașov și cu 5-0 pe Atletico Junior Bacău, iar apoi au trecut de Știința București, scor 2-1. În semifinale, piteștenii s-au impus, la limită, 1-0, în fața celor de la Kinder Sângeorgiu de Mureș. În ultimul act al competiției, FC Argeș Violet a cedat, scor 1-4, în disputa cu FCSB. Cel mai bun jucător al turneului a fost declarat piteșteanul Patrick Ungureanu.

#Bogdan Vișan: ”Un turneu benefic”

Chiar dacă FC Argeș nu a reușit să câștige turneul, antrenorul Bogdan Vișan s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi: ”Pot spune că a fost un turneu benefic pentru noi. Ne-am măsurat forțele cu cele mai bune echipe din țară la această categorie de vârstă. Deși scorul din finală este drastic, acesta nu reflectă realitatea din teren. Am avut probleme medicale cu cinci-șase copii care au fost răciți. FC Argeș Alb a fost formată în mare parte din copii mai mici cu un an sau chiar doi ani decât celelalte competitoare. A fost o experiență utilă din care trebuie să învățăm pentru a deveni mai puternici pe viitor”.

 

FC Argeș Violet: Ianis Voicu, Darius Stoica, Andrei Oprea, David Ivan, Dragoș Tudor, Luca Constantinescu, Kevin Zuică, Adelin Nițu, Patrick Ungureanu, Mihai Mîndroc, Alexandru Simu, Adelin Sucală, Denis Simion, Adriano Pătulea, Eduard Baciu, Sasha Tuică

FC Argeș Alb: Darius Stoica, Ianis Voicu, Andrei Oprea, Robin Deaconu, David Popescu, Iustin Cristache, Ștefan Luță, Nicolas Radu, David Luță, Raul Mitroi, Andrei Stoica, Daniel Cioriceanu, Alexandru Ion, Vlad Păunoiu, Iustin Ispas, Ștefan Voiculeț, Ianis Dumitrescu, Nicolas Ghimpețeanu

Antrenor: Bogdan Vișan

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds