Gabi Matei, Gabi Deac şi Alexandru Greab au semnat cu FC Argeş!

Clubul FC Argeş anunţă că a ajuns la o înţelegere cu fundaşul Gabi Matei, mijlocaşul Gabriel Deac şi portarul Alexandru Greab. Cei trei au semnat angajamente valabile până la sfârşitul sezonului 2020-2021, cu posibilitatea de prelungire. Prin legitimarea celor trei, alb-violeţii au ajuns la cinci transferuri perfectatate în această perioadă precompetiţională, cu piteştenii mai semnând mijlocaşul Georgian Honciu şi atacantul Ndiaye Mediop, ambii de la Dunărea Călăraşi.

Gabi Matei(30 ani) a evoluat în precedenta ediţie de campionat în Liga I, ca fundaş dreapta la Academica Clinceni. Fotbalistul originar din Curtea de Argeş a mai lucrat cu Ionuţ Badea pe vremea când acesta antrena Internaţional Curtea de Argeş. După desfiinţarea echipei argeşene, Matei a ajuns în 2010, la Pandurii Târgu Jiu, după care, în 2011, a fost transferat de Steaua Bucureşti pentru 600.000 euro. Sub comanda lui Laurenţiu Reghecampf, Matei a câştigat două titluri şi Cupa României. ASA Târgu Mureş, Gornik Leczna, FK Zira, Termalica şi Concordia Chiajna, sunt echipele la care Matei a mai evoluat de-a lungul timpului.

Gabriel Deac(25 ani) este mijlocaş dreapta şi a evoluat în sezonul trecut la Petrolul Ploieşti, adversarul piteştenilor din play-off-ul pentru promovarea în Liga I. În tricoul „Lupilor galbeni”, Deac a bifat 15 meciuri, în 9 fiind titular. Înainte de a semna cu Petrolul, mijlocaşul a jucat timp de 5 sezoane la FC Voluntari, patru în Liga I şi unul în Liga II, reuşind să câştige cu ilfovenii Cupa României şi SuperCupa. În prima ligă, Deac are 84 de meciuri şi 4 goluri, iar în eşalonul secund a bifat 24 de partide şi 6 goluri.

Alexandru Greab(28 ani) semnase cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe la jumătatea lunii iulie a acestui an, dar a decis să rupă înţelegerea pe care o avea cu covăsnenii pentru a veni la Piteşti. Greab a ajuns în vara anului 2018 la Concordia Chiajna, când ilfovenii evoluau în Liga I. În precedenta ediţie de campionat a fost utilizat în 17 partide dintr-un total de 22 desfăşurate până în momentul suspendării Liga 2 din cauza pandemiei COVID-19. Înainte de a semna cu Concordia Chiajna, gooal-keperul care măsoară 198 cm jucase 6 sezoane la Gaz Metan Mediaş. Portarul originar din Bistriţa are peste 60 de meciuri în Liga I.

Clubul FC Argeş le transmite celor trei, tradiţionalul „Bun venit!” şi le doreşte evoluţii cât mai bune în tricoul alb-violet.