În căutarea primei victorii din Cupa României

 

 

 

 

 

Minaur Baia Mare – FC Argeș, joi, ora 15.30, Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport

Federația Română de Fotbal a programat în aceste zile meciurile primei etape din grupele Cupei României. FC Argeș va întâlni joi, de la ora 15.30, în deplasare, pe FC Minaur Baia Mare, formație care activează în cel de-al doilea eșalon al fotbalului românesc.

Piteștenii vor să înceapă cu dreptul competiția KO și vor merge în Maramureș cu gândul de a se impune. Alb-violeții vor să reediteze performanța din sezonul precedent când au ajuns până în semifinalele Cupei României. Oficialii grupării din Trivale sunt convinși că nu vor avea o misiune ușoară, având în vedere faptul că maramureșenii îl vor avea pe bancă pe Mihai Iosif, tehnician care în sezonul precedent a pregătit pe Rapid București. Chiar dacă Argeșul va trimite în teren fotbaliștii care au evoluat mai puțin în campionat, antrenorul Constantin Schumacher și portarul Alexandru Greab speră ca echipa noastră să dicteze ritmul partidei și să câștige cele trei puncte în joc.