
Începem Play-off-ul cu o victorie împotriva Stelei
Confruntarea a început cum nu se putea mai bine pentru echipa noastră, care a deblocat tabela încă din minutul 8, în urma șutului superb expediat de Emmanuel Mensah din afara careului, de la aproximativ 20 de metri, cu piciorul stâng, în stânga sa. Apoi, în minutul 15, Robert Moldoveanu a majorat avantajul echipei pe tabelă. Orozco a degajat un balon din propria jumătatea, care a ajuns în semicercul careului mare al Stelei, acolo unde se afla singur, fără adversar lângă el, Moldoveanu. A preluat cu dreptul, după care a tras, tot cu dreptul, fără speranțe pentru Frănculescu și a făcut 2-0 pe tabelă. Peste doar trei minute, Matei i-a pasat din prima lui Nacho Heras, care a fost găsit în poziție centrală, aproape de careul de 16 metri. Ibericul a preluat pe piept, iar apoi a tras spectaculos la colțul lung, fără șanse pentru Straton, stabilind scorul final al partidei. Așa avea să se încheie prima parte, iar în repriza a doua chiar dacă Steaua a început mai bine, finalul de meci a aparținut argeșenilor care au ratat câteva șanse foarte mari. Tofan, în minutul 90, a avut-o pe cea mai mare.
La finalul primei etape a play-off-ului, FC Argeș este pe locul 5, cu 37 de puncte, la egalitate cu locul 4, ACSM Reșița, dar cu patru puncte peste locul 6, FC Voluntari. Steaua se află pe locul 2 în clasament, cu 41 de puncte, la șase lungimi de primul loc, ocupat de echipa din Miercurea Ciuc. În runda următoare, întâlnim pe Metaloglobus, la Mioveni.
Steaua: Adrian Frănculescu – Daniel Vîrtej, Dean Beța, Adrian Ilie (Adrian Popa 87′), Stephan Drăghici (Rareș Enceanu 65′), Robert Sierra, Dani Iglesias, David Matei (David Păcuraru 65′), Florin Răsdan (Cristian Măgerușan 75′), Bogdan Chipirliu, Nacho Heras (Gabriel Nedelea 75′) Rezerve: Horia Iancu, Rareș Maeschi, Mihai Kereki, Adrian Pop Antrenor: Daniel Oprița
FC Argeș: Cătălin Straton – Kevin Doukouré (Ionuț Rădescu 64′), Marius Briceag (C), Mario Tudose, Esteban Orozco, Yanis Pîrvu, Vlad Morar (Guilherme Garutti 32′), Emmanuel Mensah (Franck Tchassem 64′), Florin Borța (Andrei Tofan 83′), Takayuki Seto, Robert Moldoveanu (Paul Mitrică 64′) Rezerve: Denis Oncescu, Gabriel Gheorghe, Eldin Mehmedović, Mihai Roman Antrenor: Bogdan Andone
Stadion: Steaua (Bucureşti – Bucureşti). Arbitru: Dumitrache Bogdan (Bucureşti – Bucureşti). Asistenți: Duță George Bogdan (Bacău – Bacău) și Neagu Gabriel (Călăraşi – Călăraşi). Rezervă: Buzea Vasile (Giurgiu – Giurgiu). Observator arbitri: Tamaş Zoltan (Odorheiu Secuiesc – Harghita). Delegat joc: Stănescu Horaţiu (Craiova – Dolj).