Învingem Steaua și ne continuăm seria de invincibilitate

FC Argeș a învins cu 4-2 pe Steaua, în runda a șasea a Play-Off-ului din Liga 2, cu tribunele pline la Mioveni.

Lovitura de începere a meciului a fost dată de Marian Bondrea. Acesta a fost în două mandate antrenorul echipei noastre, în sezoanele 1994-95 și 2000-01. În primul mandat, Marian Bondrea a învins pe Steaua, Dinamo, Craiova și Rapid, Argeșul fiind o nou-promovată. Pe Steaua, campioana en-titre, au învins-o chiar în prima etapă a sezonului. Antrenorul oltean a revenit la FC Argeș în 2000, reușind și atunci rezultate foarte bune, echipa din Trivale clasându-se la finalul sezonului pe locul 5.

FC Argeș: Cătălin Straton – Andrei Tofan (C) (Florin Borța 57′), Mario Tudose, Guilherme Garutti, Marius Briceag – Takayuki Seto, Esteban Orozco, Ionuț Rădescu (Paul Mitrică 46′) – Emmanuel Mensah (Franck Tchassem 71′), Mihai Roman (Patrick Dulcea 79′), Gabriel Gheorghe (Adriano Manole 79′) Rezerve neutilizate: Denis Oncescu – Eldin Mehmedovic, Vlad Morar, Costin Ghiocel Antrenor: Bogdan Andone

Steaua: Adrian Frănculescu – Dean Beța, Daniel Vîrtej (Rareș Enceanu 46′), Adrian Ilie – Florin Răsdan (Gabriel Nedelea 70′), Dani Iglesias (45+3′, eliminat), Rober Sierra, David Matei (David Păcuraru 75′), Stephan Drăghici (C) – Nacho Heras (Adrian Popa 70′), Cristian Măgerușan (Bogdan Chipirliu 65′) Rezerve neutilizate: Horia Iancu – Adrian Pop, Rareș Maeschi, Mihai Kereki Antrenor: Daniel Oprița

Stadion: Orășenesc (Mioveni – Argeș). Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica – Ilfov). Asistenți: Stelian Slabu (Braşov) și Claudiu Şchiopeţ (Braşov). Rezervă: Marius Daniel Bădoiu (Craiova – Dolj). Observator arbitri: Marian Deaconu (Ploieşti – Prahova). Delegat joc: Horaţiu Stănescu (Craiova – Dolj).

Steaua a început mai bine meciul și a preluat conducerea după 18 minute, prin golul marcat cu capul de Nacho Heras. Răsdan, nederanjat de nimeni în dreapta, centrează în fața porții, Nacho Heras sare bine la cap și înscrie lângă bara din dreapta. Nu a durat foarte mult acest avantaj, iar Emmanuel Mensah a restabilit egalitatea, în minutul 25, după un corner din dreapta bătut pe poartă. Frănculescu e presat pe linie și respinge cu dificultate în față, Emmanuel Mensah trage în blocaj, tot el urmărește balonul care mergea în stânga, e mai rapid decât Răsdan și înscrie cu un șut din 8 metri. Finalul primei reprize a fost însoțit de două momente extrem de importante în economia rezultatului final. Mario Tudose a marcat în minutul 45+2 cu o lovitură de cap. La un corner executat din stânga de Gabriel Gheorghe, bătut tot aproape de poartă, Mario Tudose a deviat cu capul și și-a adus echipa în avantaj. Un minut mai târziu Dani Iglesias a fost eliminat de Ionuț Coza, după ce l-a lovit cu cotul în cap pe Ionuț Rădescu.

În actul secund, piteștenii au profitat de superioritatea numerică și au marcat prin Mihai Roman, în minutul 64, respectiv Tchassem, în minutul 76. La golul trei, Gheorghe pasează pe culoar, Mihai Roman scapă în stânga, pătrunde în careu și finalizează pe sub Frănculescu, ieșit la întâmpinare. Tot în urma unui contraatac am marcat și golul patru. Borța centrează foarte bine în fața porții, Roman plonjează, însă nu ajunge la balon, iar Franck Tchassem, singur la bara a doua, îndeplinește o simplă formalitate din 5 metri. În minutul 84 Steaua a mai redus din diferență dintr-un penalty scos de Adi Popa și transformat de Chipirliu. Acest gol a stabilit scorul final, FC Argeș câștigând cu 4-2 meciul cu militarii.

În urma acestui rezultat, Argeșul a ajuns la o serie de 18 partide cu rezultate pozitive. FC Argeș a făcut un pas important spre promovarea în Liga 2 și a ajuns la 50 de puncte, în la doar o lungime distanță de Steaua și două de liderul Csikszereda Miercurea Ciuc, care încă nu a jucat. Echipa antrenată de Bogdan Andone mai are de jucat patru meciuri în acest Play-Off (Metaloglobus, Reșița, Voluntari, Csikszereda) și se califică matematic, fără să depindă de alte rezultate, dacă mai obține 5 puncte. În etapa următoare, FC Argeș joacă la Clinceni, cu Metaloglobus, marți, 29 aprilie, de la ora 19:00.

Bogdan Andone: „Victoria Argeșului cu Steaua este extrem de importantă. Aveam nevoie de ea pentru că au mai rămas câteva meciuri de disputat și orice punct câștigat ne aduce mai aproape de atingerea obiectivului. Faptul că ne apropiem de finalul campionatului, pune o presiune suplimentară pe orice meci pe care îl disputăm, mai ales când joci cu o echipă puternică cum este Steaua. Îi felicit pe jucătorii mei pentru atitudine și pentru că au reacționat foarte bine după primirea golului, reușind să întoarcă destul de repede rezultatul. Un aport uriaș la această revenire îl au și suporterii. Au fost extraordinari și au împins echipa de la spate. Sunt bucuros când văd un stadion arhiplin care își încurajează tot meciul echipa. Din păcate, bucuria acestei victorii este umbrită de accidentările lui Tofan și Rădescu. Ionuț Rădescu a suferit o ușoară comoție la acel duel dinaintea pauzei. Am fost nevoit să-l schimb la pauză pentru că în urma unui dialog cu acesta am observat că este destul de incoerent și dezorientat. De dimineață mi-a trimis o poză și se văd destul de bine urmările loviturii primite. În cazul lui Tofan sper să nu fie vorba de o accidentare gravă. Din cauza durerilor avute, Andrei a trebuit schimbat imediat. Ambii vor fi supuși astăzi unor controale amănunțite pentru a vedea exact gravitatea accidentărilor. Sper să nu fie ceva grav. Chiar dacă ieri ne-au lipsit Yanis, Robert și Kevin, cei care au intrat au jucat foarte bine și au ajutat echipa. Asta înseamnă o echipă. Am reușit să formăm un grup unit, o adevărată familie. E esențial să ai un grup unit pentru a reuși în fotbal. Vulturilor, vă aștept la Clinceni, la meciul cu Metaloglobus. Împreună reușim!

Galerie foto: Răzvan Marinescu (Argeș-Sport.ro)