La mulți ani, Daniel Ariciu!

S-a născut la Berevoieşti, în judeţul Argeş, la 18 octombrie 1950. A intrat repede în vederile lui Leonte Ianovschi care l-a promovat la juniorii lui Dinamo Piteşti şi apoi, în anul 1969, la numai 18 ani, în poarta primei echipe. Debutul în prima divizie a avut loc la 17 aprilie 1969, în meciul Dinamo Bacău – FC Argeș (1-0). A îmbrăcat tricoul de campion național în 1972. La FC Argeș a evoluat în total 130 de partide în prima divizie, fiind remarcat pentru reflexele excelente, priza la minge şi plasamentul deosebit.

În anul 1976 s-a transferat la Baia Mare, unde a contribuit la formarea unei echipe foarte bune sub bagheta lui Viorel Mateianu. A revenit la Piteşti în 1980, rămânând încă 2 ani. A mers apoi la FC Olt unde a apărat până în 1984. După a evoluat timp de două sezoane la Universitatea Cluj începând cu 1983-1984. În sezonul 1984/85, a fost titularul postului de portar al șepcilor roșii, contribuind efectiv la revenirea echipei în primul eșalon. Din vara lui 1985 a jucat la Muscelul Câmpulung Muscel, acolo unde s-a și retras.

Are meritul de a fi participat în echipa naţională de juniori la multe din succesele acesteia. A fost selecţionat de peste 30 de ori la naţionala de juniori şi de 15 ori la tineret.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds