La Mulţi Ani, FC Argeş!

Moment de sărbătoare pen­tru fotbalul argeşean. FC Argeş împlineşte astăzi 67 de ani de existenţă, iar cel mai frumos cadou făcut suporteri­lor este pro­movarea în Liga I după o absenţă de 11 ani. Clu­bul a fost fondat în anul 1953 sub numele de Dinamo Piteşti, debutând în prima divizie în anul 1961. A fost una din echi­pele de vârf ale ani­lor ’70, reu­şind să câştige două titluri de campioană în anii 1972 şi 1979. În cei 67 de ani de exis­tenţă, e­chipa fanion a judeţului a trecut şi prin momente foarte grele, ajungându-se în 2009 la retro­gra­darea în Liga a II-a, după care a urmat desfiinţarea în ur­ma scandalului de corupţie în care a fost implicat Cornel Penes­cu, finanţatorul de la acea vreme.

Echipa a renăscut sub numele de SCM Piteşti, după care, după rezolvarea unor formalităţi legale privind marca, şi-a luat numele de FC Argeş. În data de 15 iunie 2017, Consiliul Local Piteşti a aprobat în unanimitate alocarea sumei necesare pentru achiziţionarea brandului FC Argeş. Pe 17 iunie ANAF a acceptat oferta de cumpărare. Peste câteva zile primăria a transmis ultima siglă folosită, brandul şi palmaresul către SCM Piteşti, aceasta devenind oficial FC Argeş. După promovarea echipei în eşalonul secund al fotbalului românesc în sezonul 2016-2017, argeşenii au petrecut 3 ani în liga secundă. FC Argeş a reuşit promovarea în prima divizie la capătul sezonului 2019-2020, după 11 ani de pauză. Piteştenii au obţinut în extremis promovarea, după ce Rapid a egalat-o pe Turris-Oltul Turnu Măgurele în al şaptelea minut al prelungirilor, scor la care teleormănenii au rămas în liga secundă, iar FC Argeş a promovat direct.

Cum a luat fiinţă clubul

Pe data de 6 august 1953, un ordin al Ministerului Afacerilor Interne consfinţeşte actul de naştere al echipei Dinamo Piteşti, actuala formaţie FC Argeş, numele fiind luat după sora mai mare din Bucureşti. Noua grupare din oraşul Piteşti îşi începe ascensiunea de jos, din campionatul orăşenesc, dar implicarea factorilor locali şi aducerea pe lângă echipă a celor mai buni fotbalişti din oraş vor constitui principalii factori în promovarea echipei an de an. Urcarea în Divizia B se produce la sfârşitul campionatului 1958-1959, şi în chiar primul an este foarte aproape de Divizia A, numai că Dinamo ocupa doar locul al doilea al seriei secunde. Visul ia contur pentru iubitorii fotbalului din Piteşti în sezonul viitor. În 1961 Dinamo Piteşti promovează pe prima scenă fotbalistică, sub comanda antrenorilor Ştefan Vasile şi Tănase Dima. Trei dintre cei mai cunoscuţi componenţi ai lotului de-atunci, Ion Barbu, Florin Halagian şi Nicolae Dobrin, sunt personajele care au contribuit cel mai mult la performanţele de peste ani ale clubului de fotbal FC Argeş, înfiinţat în anul 1968, primul club de fotbal din ţară.

Jucători de legendă, antrenori şi conducători geniali

În cei 67 de ani de existenţă, FC Argeş s-a remarcat nu numai prin cele două titluri de campioană a României, sau prin participările în cupele europene, ci şi prin faptul că a dat fotbalului românesc jucători de mare valoare, Nicolae Dobrin fiind considerat de foarte mulţi cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor. În afară de Prinţul din Trivale, FC Argeş se poate mândri cu fotbalişti ca Adrian Mutu, Jean Barbu, Nicolae Dică, Bebe Barbu, Ilie Bărbulescu, Constantin Cârstea, Sebastian Iovănescu, etc. FC Argeş este singura echipă din fotbalul românesc care a reuşit să învingă marele Real Madrid când acesta era condus de Santiago Bernabeu, cel mai valoros preşedinte din istoria grupării madrilene. În urma acelui meci de poveste, legendarul conducător al echipei spaniole a insistat foarte mult pentru transferul lui Nicolae Dobrin, însă preşedintele României, Nicolae Ceauşescu nu a vrut să-i dea drumul, considerându-l bun naţional. În afară de jucătorii care au scris istorie în fotbalul românesc, FC Argeş se poate mândri cu antrenorii şi conducătorii pe care i-a avut de-a lungul timpului, regretatul Florin Halagian, câştigător al celor două titluri de campioană naţională, fiind cel mai de succes antrenor al grupării din Trivale. Performanţele realizate de FC Argeş de-a lungul timpului nu ar fi fost posibile fără sprijinul şi priceperea conducătorilor, Puiu Rapaport , Bebe Barbu şi regretatul Constantin Stroe, fostul director general al Uzinei Dacia, fiind artizanii celor mai bune rezultate din istoria clubului.

La Mulţi Ani, FC Argeş! Mult succes în Liga I!

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds