Pe loc direct retrogradabil!

FC Argeș va începe play-out-ul de pe loc direct retrogradabil, după seria de 14 meciuri fără victorie din acest retur de campionat.

Piteștenii au pierdut cu 0-1, confruntarea de sâmbătă seară, de pe propriul teren, cu Petrolul Ploiești, una dintre formațiile care luptă pentru menținerea în Liga I.  ”Lupii Galbeni” puteau deschide scorul în minutul 13, însă șutul lui Grozav a trecut peste poarta apărată de Straton. Replica echipei noastre a venit câteva minute mai târziu, dar Vâlceanu a reușit să pareze șutul lui Koubemba din interiorul careului. Turda a fost aproape să marcheze în propria poartă în minutul 18, iar Irobiso le-a dat emoții spectatorilor piteșteni cu un șut violent care nu a prins însă cadrul porții. Cu cinci minute înainte de finalul primului mitan, Grozav a deschis scorul cu o execuție de finețe, după o combinație cu Irobiso. Câteva minute mai târziu, Jair putea dubla avantajul oaspeților pe tabelă, însă Straton a mai reușit încă o paradă incredibilă. După revenirea de la cabine, ”vulturii” au încercat să restabilească egalitatea, însă randamentul pe faza ofensivă a fost unul foarte slab. Cel mai aproape de gol a fost Jakolis, însă mingea a lovit bara laterală a porții lui Vîlceanu, în urma unei lovituri libere de la aproximativ 25 m. În urma acestui eșec, FC Argeș a încheiat sezonul regular pe locul 15, cu 27 de puncte, poziție direct retrogradabilă, urmând să înceapă play-out-ul cu 14 puncte.

 

Superliga Superbet, Sezonul 2022-2023, Etapa 30

FC Argeș – Petrolul Ploiești 0-1(0-1)

A marcat: Grozav(min.40)

FC Argeș: Straton – Tofan, Turda, M. Constantin, Rizzi – Meza Colli, Njike(min.59 Mimito Biai) – Crețu, Koubemba(min.59 Calcan), Jakolis(min.80 Jobello) – Garita
Rezerve neutilizate: Micle, Boubacar, Bertrand, Pîrvu, Moisie, Târcoveanu
Antrenor: Dragoș Radu

Petrolul Ploiești: Vîlceanu – Papp, Mathaus, Meijers – Doua, Dumitriu(min.66 Purtic), Seto, Jair(min.90+1 Bratu), Țicu – Irobiso, Grozav(min.80 Borța)
Rezerve neutilizate: Leitner, Budescu, Moldoveanu, Tucaliuc, Bucur, Rădulescu, R. Grigore
Antrenor: Florin Pîrvu

Cartonașe galbene: Papp, Doua, Seto

Stadion: „Nicolae Dobrin”, Pitești
Arbitru: Radu Petrescu / Asistenți: Mircea Grigoriu, Imre-Laszlo Bucsi
Arbitru VAR: Bogdan Dumitrache / Arbitru AVAR: Cristina Trandafir

Observator joc: Ion Cățoi

Observator arbitri: Ioan Onicaș

Livetext:

min.1: A început partida

min.12: Grozav trage peste poartă de la marginea careului

min.17: Koubemba șutează puternic de la 18 m, însă Vâlceanu reușește să respingă balonul

min.26: Papp este avertizat cu un cartonaș galben pentru un fault asupra lui Garita

min.40: 0-1! După o combinație cu Irosibo care a făcut șah-mat defensiva echipei noastre, Grozav deschide scorul cu un șut plasat din interiorul careului!

min.41: Njike trimite în brațele portarului de la 25 m

min.42: Jair trage de la 20 m, însă Straton respinge peste transversală

min.45: Se termină prima repriză. Petrolul intră la cabine în avantaj după reușita lui Grozav.

min.46: A început repriza secundă

min.48: Cartonaș galben pentru Doua

min.49: Jakolis trimite în bara laterală din lovitură liberă de la 25 m!

min.54: Irobiso pătrunde în careu, trage la poartă, însă Straton reține

min.57: Dublă schimbare la FC Argeș. Au ieșit Njike și Koubemba, au intrat Calcan și Mimito Biai

min.65: Prima schimbare la Petrolul. Iese Dumitriu, intră Purtic

min.80: Schimbare la oaspeți. Iese Grozav, intră Borța

min.80: Înlocuire la FC Argeș. Iese Jakolis, intră Jobello

min.81: Cartonaș galben Takayuki Seto

min.90+1: Schimbare la Petrolul. Iese Jair, intră Bratu

Min.90+4: Se termină partida. FC Argeș pierde cu Petrolul, ajunge la 14 meciuri fără victorie, urmând să înceapă play-out-ul de pe locul 15, poziție direct retrogradabilă.

sursa rezumat: Prima Sport

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds