Remiză în ultimul meci al sezonului

Metaloglobus București și FC Argeș au terminat la egalitate, 1-1, sâmbătă, la Clinceni, în ultima etapă a play-out-ului ligii secunde.

După 20 de minute anoste, bucureștenii puteau deschide scorul din penalty, însă Huiban a tras peste poartă. Replica piteștenilor a fost dată de Petrescu, însă șutul mijlocașului alb-violet a zguduit transversala. La puțin timp după pauză, Huiban a deschis scorul din centrarea lui Issah. Bucuria gazdelor a fost de scurtă durată, Dulcea reușind egalarea. În ultimul sfert de oră, piteștenii au evoluat în inferioritate numerică, fundașul Ionuț Balaur părăsind terenul accidentat, antrenorul Eugen Neagoe nemaiputând să-l înlocuiască pentru că epuizase toate schimbările. Metaloglobus putea da lovitura pe final prin Honciu, însă șutul acestuia s-a oprit în transversală. În urma aceste remize, FC Argeș a terminat play-out-ul pe locul 4, cu 34 de puncte, la egalitate cu Metaloglobus, ocupanta locului 3.

 

Liga 2, Play-out Grupa A, Etapa 7

Metaloglobus București – FC Argeș 1-1(0-0)

Au marcat: Huiban(min.53) / Dulcea(min.63)

Metaloglobus: Gavrilaș – Kouadio, Cazan, Caramalău (cpt.), Neacșu(min.46 Honciu), Issah, Cruceru(min.78 Zukanovic), L. Manolache(min.46 Marica), Liș, Zakir, Huiban
Rezerve neutilizate: Nedelcovici – Pătrașcu, Milea, Vl. Bogdan
Antrenor: Ianis Zicu

FC Argeș: G. Micle – Orozco, Ciuciulete(min.46 Balaur), Tudose, Borța – Dinoci, Rădescu – Pîrvu(min.46 Rusu – min.72 Angelov), Petrescu(cpt). (min.56 Boboc), Șerban(min.56 Dulcea) – Buhăcianu
Rezerve neutilizate: Straton – Stoica, Cotea, Mitoi
Antrenor: Eugen Neagoe

Stadion: Clinceni – Arena 1 (Clinceni – Ilfov).
Arbitru:
Dragoș Nicolae Lunca (Cluj-Napoca). Arbitri asistenți: Damian Antal (Bacău) și Roberto Ciuraru (Sfântu Gheorghe). Arbitru de rezervă: Dan Hrușcă (Bucureşti).

Observator arbitri: Ion Negoescu (Târgovişte); Delegat joc: Ionuţ Cătălin Cuşcă (Alexandria)

 

Livetext:

min.1: A început partida

min.8: Ciuciulete este avertizat cu un cartonaș galben pentru un fault

min.23: Cruceru primește un cartonaș galben pentru un fault asupra lui Rădescu

min.25: Micle își prelungește prea mult balonul, Huiban interceptează și este faultat în careu. Centralul arată punctul cu var. Huiban execută penalty-ul, însă trage peste poartă!

min.29: Huiban primește în careu, însă trage pe lângă bară

min.37: Șerban centrează în careu, iar Petrescu trimite în transversală!

min.44: Lovitură de colț pentru Metaloglobus, defensiva piteșteană nu reușește să respingă, balonul ajunge la Luca Manolache, care trimite în plasă, însă de la marginea terenului se ridică fanionul pentru un offside la Lucian Cazan

min.45+1: Se termină prima repriză. Cele două echipe intră la cabine la egalitate.

min.46: Dublă schimbare la FC Argeș. Au ieșit Ciuciulete și Pîrvu, au intrat Balaur și Rusu

min.46: Triplă schimbare la Metaloglobus. Au ieșit Zakir, Neacșu și Manolache, au intrat Gheorghe, Honciu și Marica

min.53: 1-0! Saeed Issah centrează în careu, defensiva argeșeană nu reușește să respingă balonul, iar Huiban trimite în plasă!

min.56: Centrare în careu, iar Rusu trimite cu capul pe lângă poartă

min.56: Încă o dublă schimbare la FC Argeș. Au ieșit Petrescu și Șerban, au intrat Boboc și Dulcea

min.63: 1-1! Dulcea pătrunde în careu, balonul ajunge la Buhăcianu, care trage la poartă, Gavrilaș respinge în față, iar Dulcea trimite în plasă!

min.71: Ultima înlocuire la FC Argeș. A ieșit Rusu, a intrat Angelov

min.78: Schimbare la Metaloglobus. A ieșit Cruceru, a intrat Zukanovic

min.78: Balaur părăsește terenul de joc accidentat, iar FC Argeș va evolua în ultimele 15 minute în inferioritate numerică

min.83: Honciu trimite în transversală de la marginea careului!

min.90+4: Se termină meciul. Metaloglobus și FC Argeș încheie la egalitate, 1-1, rezultat în urma căruia alb-violeții termină play-out-ul pe locul 4, cu 34 de puncte, la egalitate cu Metaloglobus București, ocupanta locului 3.

 

 

Concluziile trase de Petrișor Petrescu și Paul Ciobanu după remiza cu Metaloglobus București