Mario Tudose va înfrunta Macedonia de Nord
Reprezentativa juniorilor născuți în anul 2005 s-a reunit pentru un stagiu de pregătire în care va disputa și două jocuri de verificare.
Pe 4 și 6 august, de la ora 20:00, România U17 va întâlni selecționata similară a Macedoniei de Nord, la Centrul Național de Fotbal Buftea. Partidele vor fi transmise live pe YouTube FRF TV. Pentru această acțiune, selecționerul Daniel Mogoșanu va miza pe 26 de jucători. Printre cei convocați se află și un jucător de la FC Argeș. Este vorba de fundașul Mario Tudose care nu este la prima prezență sub tricolor. Puștiul format de antrenorul Daniel Nicolae Ghiță este o prezență constantă la naționalele României, fiind apreciat de tehnicienii cu care a lucrat pentru calitățile și talentul său. La începutul acestui an, Tudose a semnat primul contract de profesionist cu FC Argeș. Mario este unul dintre cei mai valoroși puști ai Centrului de Copii și Juniori Leonte Ianovschi, iar specialiștii îi prevăd un viitor frumos când va face trecerea la seniori.
Lotul României:
Portari: Paul Ganea (FCSB), Vlad Rafailă (Farul Constanța)
Fundași: Tudor Dințică (Academica Clinceni), Alexandru Fărăgău (Universitatea Cluj), Mario Tudose (FC Argeș), Rareș Fătu (Farul Constanța) , Robert Bădescu (Academica Cliceni), Alin Ștefănescu (Farul Constanța), Sebastian Borza (Farul Constanța), Laurențiu Vlăsceanu (Academica Clinceni), Adrian Horșia (FCSB), Sebastian Ticuș (LPS Banatul)
Mijlocași: Cosmin Costea (Academica Clinceni), Fabiano Cibi (LPS Banatul), Leonard Moraru (Universitatea Cluj), Luca Banu (Farul Constanța), Matteo Duțu (Lazio), Matei Tănasă (FCSB), Victor Stancovici (FCSB), Adrian Caragea (Farul Constanța), Alexandru Bărbuț (Dinamo), Adrian Mazilu (Farul Constanța), Denis Despa (Fotbal Club Rapid)
Atacanți: David Nemțanu (Academica Cliceni), Ștefan Moraru (FCSB), Alexandru Melniciuc (Academica Clinceni)
Primele meciuri oficiale, în toamnă În toamnă, naționala U17 va debuta în preliminariile Campionatului European 2022. Tricolorii vor întâlni Rusia (20 octombrie), Germania (23 octombrie) și San Marino (26 octombrie). Se califică mai departe la Turul de Elită, runda decisivă înainte de EURO, cele 13 câștigătoare ale grupelor, ocupantele locurilor secunde și cele mai bune 4 echipe clasate pe locul 3. Turul de Elită (8 grupe de câte 4) va avea loc în primăvara anului 2022, înaintea turneului final. La EURO vor merge câștigătoarele grupelor de la ”Elită” plus cele mai bune 7 ocupante ale locurilor secunde.