Un an care a schimbat totul: FC Argeș sub conducerea lui Bogdan Andone

Sunt anumite momente care definesc viitorul, iar pentru noi, Vulturii alb-violeți, un astfel de moment s-a petrecut acum un an, pe 24 septembrie 2024. O zi pe care o vom ține minte, ziua în care Bogdan Andone a devenit antrenorul echipei noastre.

Veneam după două sezoane grele, pline de dezamăgiri. Speranța că vom reveni în Superligă era aproape stinsă, iar tribunele, cândva pline, arătau asta. Revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc părea o misiune foarte grea, o muncă de Sisif, dar Bogdan Andone și staff-ul său au crezut că este posibilă încă din primul sezon și au început să lucreze, cu scopul de a readuce Argeșului gloria de altădată.

Și n-a durat mult până când munca a început să dea roade. Echipa a devenit de neînvins. De la lupta pentru a prinde Play-Off-ul ligii secunde, am ajuns să sărbătorim o promovare senzațională, de pe primul loc. Iar acum, ca nou-promovată, suntem revelația acestui început de sezon în Superligă. Stadionul de la Mioveni este mereu plin, iar în deplasare, indiferent de zi sau de distanță, galeria Argeșului se face auzită, împingând de la spate echipa.

Succesul de acum este o recunoaștere a muncii depuse de Bogdan Andone și de staff-ul său, o muncă ce onorează istoria Argeșului. Pentru că fiecare jucător care îmbracă tricoul alb-violet o face cu mândrie, responsabilitate și respect pentru suporteri și pentru club.

Rezultatele ne dau motive de bucurie, dar adevărata noastră forță stă în altceva: în legătura profundă dintre echipă, club și suporteri. Această coeziune este mai importantă decât orice victorie. Ea nu e doar o parte din prezent, ci temelia solidă pe care construim viitorul clubului.

Suntem FC Argeș. Suntem FAMILIA VULTURILOR și scriem istorie. Așa cum ne spune mereu Bogdan Andone: DOAR ÎMPREUNĂ REUȘIM! 💜