Ministrul Sportului: ”Fotbalul s-ar putea relua după 15 iunie!”

Ministrul Tineretului și Sportului a anunțat la Digi Sport când vom putea avea din nou fotbal în țara noastră.

Deși în ultima vreme s-au avansat tot mai multe date, Ionuț Stroe a lăsat de înțeles că Liga 1 se va putea relua după 15 iunie. ”Fotbalul, în România, s-ar putea relua între 15 și finalul lunii iunie”, a fost concluzia lui Ilie Dumitrescu, după dialogul cu Ministrul Sportului, Ionuț Stroe, lucru confirmat și de acesta. Ionuț Stroe a anunțat și măsurile care vor trebui luate pentru a putea avea din nou fotbal. Șeful sportului românesc a afirmat că toate echipele vor fi testate înainte de a intra în cantonament, iar jucătorii nu vor putea părăsi bazele de pregătire până la finalul cantonamentelor.

#15 mai, data începerii antrenamentelor
Ministrul Sportului a anunțat ca dată de reluare a pregătirilor 15 mai, după ce ar expira starea de urgență din România. ”Trebuie să ne asigurăm că toți participanții la pregătire vor fi testați. Atât înainte de reluarea antrenamentelor, cât și la final. Va fi un regim destul de strict în modul în care vor servi masa, în modul în care vor fi folosite vestiarele, cum se vor desfășura antrenamentele. Din discuțiile avute cu FRF și LPF am înțeles că patru săptămâni sunt suficiente pentru pregătirea echipelor din Liga 1. Cred că putem lua data de 15 mai ca un reper pentru ieșirea din starea de urgență, dar trebuie să înțelegem că sănătatea publică este mai importantă decât orice”, a declarat Ionuț Stroe la Digi Sport Special.

#Stroe: ”Vom face public măsurile care preced această perioadă”
Ministrul Sportului a dezvăluit faptul că în această perioadă se lucrează la un plan privind reluarea competițiilor sportive. Concluziile vor fi prezentate cluburilor, în cel mai scurt timp. ”În Italia și Spania se fac pași, vom anunța și noi public în următoarea perioadă măsurile care preced această perioadă, condițiile de antrenament, condițiile de utilizare a vestiarelor. Evoluțiile acestei pandemii diferă de la o țară la altă, sistemul medical german este mult mai bine pus la punct decât ce este la noi”, a mai spus Ionuț Stroe. LPF a anunțat zilele trecute că data de începere a competiției interne ar fi weekend-ul 13-14 iunie.   sursa:Digisport.ro