Misiune grea cu moldovenii!

#FC Argeş – Foresta Suceava, miercuri, ora 15

Federaţia Română de Fotbal a programat la mijlocul acestei săptămâni o etapă intermediară la Liga a II-a. FC Argeş va întâlni miercuri, de la ora 15, pe propriul teren, pe Foresta Suceava. Confruntarea dintre piteşteni şi moldoveni este de fapt o restanţă din etapa a 23-a a ligii secunde, etapă care ar fi trebuit să se dispute la începutul acestei luni, însă forul condus de Răzvan Burleanu a decis amânarea acelei runde din cauza zăpezii şi a gerului.
FC Argeş va aborda acest meci de pe locul 5 al clasamentului, cu cele 43 de puncte, câştigate în 26 de etape, în timp ce Foresta Suceava se situează pe locul 18, poziţie retrogradabilă, cu 24 de puncte, adunate tot în 26 de runde. Misiunea piteştenilor nu se anunţă deloc una uşoară având în vedere că adversarul se află în zona minată a clasamentului. Vali Năstase, antrenorul secund al echipei noastre este convins că alb-violeţii pot câştiga meciul cu Foresta şi le cere jucătorilor să trateze foarte serios acest joc pentru a nu avea parte de surprize neplăcute: „Ne aşteaptă un meci destul de greu, chiar dacă situaţia noastră din clasament este ok. A lor nu este şi vor veni să-şi vândă cât mai scump pielea. Avem şi terenul care nu o să ne avantajeze aşa de mult pentru că suntem o echipă care încearcă să construiască, să plece cu mingea de la portar. Băieţii s-au pregătit foarte bine şi sper să ieşim învingători pentru că trebuie să avem continuitate în rezultate. Am urmărit meciul adversarului de la Metaloglobus şi pot spune că  are în componenţă jucători buni, de calitate. Sunt bătăioşi cum sunt majoritatea fotbaliştilor de la liga a doua. Sunt ambiţioşi şi nu renunţă la nici o minge. Cerlincă mi-a lăsat o impresie bună după ce am văzut acest meci cu Metaloglobus. Nu am intrat deloc pe iarbă şi nu am făcut practic nici un antrenament pe această suprafaţă. Trebuie să ne adaptăm pentru că astea sunt condiţiile în toată ţara. Cu ambiţie putem să depăşim Foresta. Avem un avantaj faţă de cei de ei pentru că noi am stat sâmbătă. Cei de la Foresta au jucat şi normal ar trebui să ne avantajeze această pauză pentru că adversarul a avut 90 de minute în picioare. Noi ne-am antrenat binen în această pauză şi am pregătit foarte bine acest meci”.
#”Jocul greşeala aşteaptă”
Oficialul echipei noastre speră ca jucătorii de la FC Argeş să se adapteze cât mai bine la suprafaţa de joc şi să profite de eventualele greşeli pe care le va face adversarul: „Starea vremii nu ne-a avantajat. Pe majoritatea echipelor le-a afectat. Pe asemenea terenuri, sunt jucători care se adaptează mai repede la starea gazonului, iar alţii, mai greu. Sper ca băieţii să se acomodeze mai bine decât adversarul la suprafaţa de joc. Cine greşeşte mai puţin, acela va avea câştig de cauză. Jocul greşeala aşteaptă” a spus secundul Vali Năstase, la conferinţa de presă de dinaintea meciului cu Foresta Suceava.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.