Cum a scăpat Dinamo Zagreb din „ghearele” piteștenilor în 1967

În istoria fotbalului piteștean, parcursul din ediția 1966-1967 a Cupei Orașelor Târguri (predecesoarea Cupei UEFA și a actualei Europa League) rămâne o bornă de aur. A fost momentul în care tinerii „alb-violeți” din Trivale, conduși din teren de geniul lui Nicolae Dobrin, au dat piept cu Dinamo Zagreb, viitoarea câștigătoare a trofeului.

Drumul spre trofeu al celor de la Dinamo Zagreb în sezonul 1966-1967 a început sub semnul șansei pure. În primul tur, după ce și-au împărțit victoriile cu Spartak Brno (ambele meciuri terminându-se 2-0 pentru gazde), egalitatea a persistat și după cele 30 de minute de prelungiri. În acea epocă, loviturile de departajare nu erau încă norma, așa că soarta calificării a fost decisă prin tragere la sorți. „Datul cu banul” a fost cel care i-a trimis pe iugoslavi mai departe, o metodă de departajare care astăzi pare de necrezut, dar care atunci a scris istorie. Turul doi și l-au adjudecat grație regulii golului marcat în deplasare. Au pierdut cu 4-2 în deplasare la Dunfermline Athletic FC, iar în retur au câștigat acasă cu 2-0. Dinamo Zagreb a obținut astfel calificarea în optimile de finală ale competiției.

Piteștiul a ajuns să joace cu Dinamo Zagreb după ce a eliminat Sevilla și Toulouse, două duble europene de referință pentru istoria noastră, dar despre care vom vorbi în alte episoade. Pentru a pregăti dubla cu Dinamo Zagreb, piteștenii au disputat un turneu internațional foarte puternic la Marsilia în iarna aceea.

Reputata formație iugoslavă, de mai multe ori campioană națională, avea în față un sezon încărcat: jocuri în Cupa Orașelor Târguri, în Cupa Europei Centrale (cu FC Austria în martie, după ce eliminase pe AC Milan), Cupa Iugoslaviei și în returul campionatului. Din acest motiv și-a stabilit cantonament în apropierea orașului Utrecht.

Cronica unui asediu ratat: „Piteștenii s-au năpustit ca un uragan”

Meciul tur, disputat pe 19 februarie 1967 pe stadionul „1 Mai” din Pitești, în fața a 18.000 de fani, a rămas în memoria martorilor ca o lecție de eficiență iugoslavă în fața unui entuziasm românesc debordant.

Dinamo Pitești: Narcis Coman – Constantin Badea, Dumitru Ivan, Ilie Stelian, Ion Barbu, Ion Pop – Ion Prepurgel, Mihai Țurcan – Constantin Radu, Nicolae Dobrin, Nicolae Nagy
Antrenor:
Ştefan Vasile

Dinamo Zagreb: Zlatko Skoric – Marjan Brncic, Zlatko Mesic, Mladen Ramljak, Mirko Braun, Krasnodar Rora – Filip Blašković, Hrvoje Jukić, Stjepan Lamza – Josip Gucmirtl, Slaven Zambata Antrenor: Branko Zebec

Încă din primele secunde, Piteștiul a arătat că nu se teme. În minutul 1, Dobrin a trimis o pasă „marcă înregistrată” printre Rora și Gucmirtl, dar Pop a trimis pe lângă poartă (fost fundaș și căpitan la Rapid în anii ’60-’70). Au urmat șuturile lui Dobrin și ocaziile clare ale lui Ilie Stelian (min. 3 și 5), toate blocate de un portar Skoric aflat în zi de grație.

Golul a venit contrar cursului jocului, în minutul 17. Un contraatac rapid, o minge trimisă în bară de Rora, iar căpitanul Slaven Zambata a fost la locul potrivit pentru a relua în plasă. 1-0 pentru Zagreb, un scor care avea să înghețe tabela până la final.

Spectacolul lui Dobrin și „blestemul” celor 44 de mingi înalte

Deși conduși, argeșenii au dominat copios. Statisticile primei reprize erau uluitoare: 10 cornere pentru Dinamo Pitești față de unul singur al oaspeților. Narciz Coman, portarul piteștean, fusese un simplu „spectator” în restul timpului, în timp ce la cealaltă poartă se trăgea din toate pozițiile. Totuși, raportul de joc scoate în evidență o deficiență tactică a tinerilor antrenați de Ștefan Vasile și Leonte Ianovschi. Piteștenii au abuzat de un joc stereotip: mingea trebuia să treacă neapărat pe la Dobrin, care o trimitea spre extreme, de unde veneau centrări înalte. În repriza secundă s-au numărat nu mai puțin de 44 de astfel de mingi înalte, pradă ușoară pentru fundașii robuști și înalți ai Zagrebului. În minutul 89, o fază controversată a încins spiritele: Braun (liberoul oaspeților) l-a îmbrâncit pe Radu în careu, însă arbitrul austriac Franz Meyer a dictat, surprinzător, lovitură liberă împotriva piteștenilor. Scor final: 0-1. Dinamo Zagreb, cu experiența sa vastă, a știut să gestioneze presiunea și să plece cu un avantaj minim, pe care l-au confirmat și în returul de pe 1 martie (scor 0-0 la Zagreb). Jucătorii cei mai buni ai echipei au fost Ilie Stelian, Ion Barbu, Dumitru Ivan și Constantin Radu. 

A fost o seară în care Piteștiul a jucat ca un uragan, dar s-a lovit de pragmatismul unei echipe care urma să câștige trofeul. În drumul lor spre glorie, iugoslavii au mai eliminat pe Juventus (2-2 și 3-0), Eintracht Frankfurt (0-3 și 4-0) și Leeds United în finală (2-0 și 0-0).