Oficial| În vestiarul FC Argeș nu au existat violențe 

Referitor la articolele apărute în presă, conform cărora în vestiarul FC Argeș ar fi existat violențe si amenințări, Fotbal Club Argeș aduce următoarele lămuriri:

in data de 30.01.2022, data la care s-a disputat meciul FCU Craiova – FC Argeș, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, nu se afla in țară, fiind in vizită personală în UK. De altfel, si la momentul redactării acestui comunicat de presa, Cristian Gentea se află tot peste hotare. Prin urmare, nu avea cum să vină în noaptea la care se face referire, in vestiarul FC Argeș, și cu atât mai mult să manifeste reacții care nu sunt conforme cu  statutul unui club sportiv, sau cu poziția sa.

Mai mult, nimeni din conducerea clubului sau dintre finanțatori nu avut reacții neadecvate, unii aflându-se în orașele lor de domiciliu.

Consideram ca pe piața mass-media au fost lansate informații neverificate și care nu fac decât sa aducă atingere unui club de renume istoric  ca FC Argeș, și să ducă în derizoriu eforturile factorilor decisivi implicați în revigorarea acestui emblematic club.

Cu deosebită considerație, îi rugăm pe reprezentanții mass – media să ne contacteze pentru un punct de vedere corect și bine informat, Clubul FC Argeș    având toată disponibilitatea si transparența față de informațiile solicitate!