Piteștenii puteau scoate un egal cu campioana Europei

Astăzi se împlinesc 43 de ani de la meciul retur cu Nottingham Forest din Cupa Campionilor Europeni. Englezii erau campionii Europei și aveau să câștige din nou cel mai important trofeu inter-cluburi. Radu Urziceanu scria în Ziarul Sportul următoarea cronică:

„Ca şi la Nottingham, unde au primit cele două goluri în primele 20 de minute, debutul de partidă  le-a fost şi ieri nefavorabil piteştenilor. Nu trecuseră decât cinci minute de joc şi deţinătorii Cupei Campionilor Europeni marcau în poarta lui Cristian, majorându-şi avantajul general la trei goluri şi punând astfel punct, în mod practic, discuţiilor asupra calificării. Robertson a executat un corner, apărarea argeşeană a ezitat în lanţ şi mijlocaşul Ian Boweyer a şutat sec, cu stângul, sub bară: 0-1. Acest gol rapid le-a tăiat campionilor noştri elanul, insuflându-le, în schimb, mai mult calm şi încredere oaspeţilor. Aşa încât, după ce au scăpat de egalare, în min. 15, când Peter Shilton a respins în corner şutul de aproape al lui Sevastian Iovănescu, tot Pădurarii sunt cei care marchează, prin Garry Birtles, în min. 22, la centrarea de pe stângăa a lui Tony Woodcock: 0-2.

Piteştenii suportă greu şocul, atacă — este drept — mai mult, dar fără orizont şi mai ales fără forţa necesară îngenuncherii unei apărări atletice şi sigure ca cea a lui Forest. Mingile înalte trimise în careul englez sunt, cu regularitate, pradă uşoară pentru fundaşii centrali adverşi, Larry Loyd un jucător impresionant nu numai prin gabarit ci şi prin mobilitate, şi Kenny Burns — remarcabil prin detentă. Până la sfârşitul reprizei, FC Argeş are doar două faze demne de reţinut: capul lui Cîrstea, la un corner (min. 32) şi şutul lui Doru Nicolae (min. 36) spre poarta goală, reţinut însă in ultima instanţă de Shilton, revenit dintr-o plimbare în afara careului. Jucând cu două vârfuri centrale de atac, Woodcock şi Birtles, care arată o certă clasă internaţională, oaspeţii nu încetează de a fi periculoşi, ca la faza din min. 35 când Gheorghe Cristian, la o centrare de pe stânga, îi suflă mingea în ultima instanţă lui Birtles.

După pauză, piteştenii joacă mult mai bine. Chiar în min. 47 Marin Radu II are marea ocazie a meciului: scapă singur spre gol, pe centrul careului, dar… trage în Shilton, care ii ieşise hotărât în întimpinare! Tot Radu II (care a jucat destul de bine, deşi a reintrat după o lungă absenţă) pătrunde spre poartă în min. 59, este faultat în careu, arbitrul acordă penalty şi Ilie Bărbulescu transformă:  1-2. în min. 77, Doru Nicolae pierde şansa unui rezultat de egalitate (pe care FC Argeş îl merita după aspectul jocului din repriza secundă). Radu II face o cursă pe aripa dreaptă, centrează şi Doru şterge numai balonul cu capul, trimiţându-l afară, în loc de a-l proiecta cu tărie, în plasă.

Până la încheierea partidei, argeşenii depun mari eforturi în teren, îşi menţin puternicul adversar în jumătatea proprie, dar luciditatea în construcţie şi finalizare continuă lipsească din arsenalul alb-violeţilor. Aşa incât, fazele reale de gol în careul oaspeţilor sunt tot mai rare, mai ales ele rămân acum, de fapt, în sarcina unei linii de atac în care puţin experimentaţii Viorel Turcu şi Eugen Râlea par complexaţi de rutina, calităţile atletice şi… renumele atâtor internaţionali englezi şi scoţieni, iar Doru Nicolae iese mereu în dezavantaj în duelurile corp la corp.  La rândul lor, campionii englezi, siguri de calificare, întreprind câteva contraatacuri, numai în 2—3 jucători, dar periculoase prin faptul se desfăşoară pe spaţii largi şi… puţin aglomerate, apărarea piteşteană fiind adesea surprinsă pe poziţii imprudent avansate.”

Arbitrul spaniol  Ángel Franco Martinez a condus satisfăcător formaţiile:
FC ARGEŞ – Florin Halagian (M): Gheorghe Cristian (GK) — Ilie Bărbulescu, Constantin Stancu, Constantin Cîrstea, Petre Ivan II — Doru Toma, Gheorghe Chivescu (min. 67 Eugen Râlea), Sevastian Iovănescu Doru Nicolae, Marin Radu II, Nicolae Dobrin (Cpt) (min. 58 Viorel Turcu). 

NOTTINGHAM FOREST – Brian Clough (M): Peter Shilton  — Vivian Anderson, Larry Lloyd, Kenny Burns, Frank Gray (min. 50 Bryn Gunn) — John McGovern (Cpt), Ian Bowyer — John O’Hare (min. 46 Garry Mills), Tony Woodcock, Garry Birtles, John Robertson.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds