Piteştenii vor 3 puncte din Ardeal!
# Luceafărul Oradea – FC Argeş, sâmbătă, ora 11
Fotbaliştii de la FC Argeş se pregătesc în aceste zile pentru un nou meci de campionat. Echipa pregătită de Augustin Eduard şi Paul Ciobanu va întâlni sâmbătă, de la ora 11, în deplasare pe Luceafărul Oradea, adversar care se luptă pentru menţinerea în eşalonul secund. Confruntarea dintre cele două echipe contează pentru runda cu numărul 28 a Ligii 2 Casa Pariurilor. Înaintea acestui duel stările de spririt la cele două combatante sunt diferite. Echipa noastră are moralul foarte bun după succesul din etapa precedentă, cu Aerostar Bacău, în timp ce adversarul vine după un eşec la scor, suferit în deplasarea de la Academica Clinceni.
FC Argeş va aborda această dispută de pe poziţia a 6-a a clasamentului, cu 47 de puncte, obţinute în 27 de etape, în timp ce Luceafărul Oradea se situează pe locul 13, cu 31 de puncte acumulate. Orădenii sunt la doar două puncte distanţă de primul loc retrogradabil şi au nevoie de puncte ca de aer pentru a se îndepărta de zona minată a clasamentului.
#”Luceafărul, o echipă imprevizibilă!”
După ce a debutat cu dreptul pe banca tehnică a echipei noastre în cel de-al doilea mandat, Augustin Eduard îşi doreşte a doua victorie consecutivă cu FC Argeş: „M-am bucurat foarte mult pentru victoria din etapa trecută cu Aerostar Bacău. Am fost foarte mulţumit de cum au răspuns jucătorii la planul tactic pe care l-am pregătit pentru acel meci. Acum ne pregătim foarte bine şi serios pentru meciul cu Luceafărul Oradea. Aşteptăm până mâine deblocarea salariilor aşa cum ni s-a promis. Am primit asigurări că se va rezolva şi această problemă. Şi anul trecut au fost rezultate bune şi rele, iar ambiţiile au fost la cel mai înalt nivel. Eu şi jucătorii am făcut tot ce a depins de noi ca să trecem de acel meci şi de a intra pe un făgaş normal atât mental, psihic, cât şi fizic. Nu sunt prea multe lucruri de spus despre meciul cu Luceafărul Oradea. Adversarul este destul de imprevizibil. În opinia mea, au avut rezultate neconcludente!. Au bătut cu 4-0 pe Aerostar Bacău, apoi au luat 5-0 la Clinceni. Oradea este o echipă de jumătatea clasamentului la care te poţi aştepta la orice. Am avut ceva probleme cu Stan şi Şerban, însă de luni cei doi au reintrat în programul normal de antrenamente. Ştiţi şi nu trebuie să vă mai spun, că la orice meci pe care îl joc, pregătesc echipa numai pentru a câştiga!. Depindem foarte mult de starea mentală, morală şi psihică a jucătorilor, pentru că este o distanţă foarte mare până la Oradea pe care o parcurgem în preziua meciului. Vom pleca mâine dimineaţă la ora 8.30 şi vom ajunge spre seară. Sper ca jucătorii să nu resimtă oboseala acestui drum lung” a spus tehnicianul piteştean la conferinţa de presă premergătoare partidei cu Luceafărul Oradea.
#”Să ieşim cu bine din această serie”
Augustin Eduard, principalul grupării din Trivale este cu gândul şi la următoarele partide. După meciul cu Luceafărul Oradea, de sâmbătă, de la ora 11, FC Argeş va întâlni miercuri, de la ora 19, în deplasare, Petrolul Ploieşti, urmând ca luni, 15 aprile, de la ora 18, să dispute pe propriul teren derby-ul local cu CS Mioveni: „Urmează o săptămână complicată pentru noi cu trei meciuri. Două din ele în deplasare, unul cu Petrolul, miercuri, de la ora 19, iar apoi luni, de la ora 18, derby-ul judeţului cu Dacia Mioveni. Pentru toată suflarea clubului FC Argeş, ar trebui să fie deosebit de importante aceste jocuri. Nu numai în opinia mea şi a jucătorilor!. Îmi doresc să ieşim cu bine din această serie”.