Primul meci cu Șepcile roșii
Astăzi se împlinesc 61 de ani de la primul meci cu Universitatea Cluj. Ei se numeau Știința Cluj pe atunci, iar noi Dinamo Pitești. A fost partidă pe care am dominat-o, dar pe care clujenii au câștigat-o cu 2-1. Al. Momete și I. Chilibar au fost corespondenții Sportului Popular care au redactat cronica acelui meci în ziarul de a doua zi:
„Cei 10.000 de spectatori prezenţi la întâlnire au părăsit stadionul complet dezamăgiţi de înfrângerea dinamoviştilor, care — deşi au dominat aproape 75 de minute — nu au reuşit să străpungă apărarea supranumerică a studenţilor. După golul înscris în minutul 3 (Petru Emil şutează în bară, mingea ricoşează în spatele portarului Niculescu şi intră în plasă) oaspeţii au luptat pentru menţinerea rezultatului, acţionând în ambele reprize prin contraatacuri sporadice. Dacă totuşi rezultatul le este favorabil, aceasta se datorează pe de o parte experienţei şi calmului cu care au acţionat în momentele dificile, iar pe de altă parte nesiguranţei apărării imediate a dinamoviştilor. În plus localnicii au uşurat sarcina apărării clujene prin jocul lent în faza de finalizare şi şuturile imprecise trase la poarta lui Moguț.
Din punct de vedere tehnic, partida nu a corespuns aşteptărilor, ambele echipe jucând sub nivelul posibilităţilor. Pe parcursul întâlnirii s-au comis multe infracţiuni de ambele părţi, ceea ce a scăzut din spectaculozitatea meciului. Egalarea a survenit în minutul 73 prin autogolul lui Kromely, iar golul victoriei a fost înscris în min. 78 de Petru Emil, complet liber, la un corner executat de Ivansuc. De reţinut că în min. 83 dinamovistul Lovin a executat slab o lovitură de la 11 metri, permniţând astfel portarului advers să respingă. Mingea a revenit la Butnaru care a reluat pe lângă poartă! Reprobabilă atitudinea jucătorilor de la Ştiinţa, care au protestat îndelung la decizia arbitrului, care a acordat lovitura de la 11 metr. Arbitrul I. Ritter (Timişoara) a condus în general bine.”
Dinamo Pitești: Niculescu – Vulpeanu, Barbu, Haimovici – Radu, Florescu – Pintea (min. 55 Halagian), Constantinescu, Lovin, Corneanu, Butnaru.
Știința Cluj: Moguț – Nacu, Georgescu, Mardan – Kromely, Popescu – Ivansuc, Emil, Marcu, Mateianu, Moldovan.