Proces de acreditare – FC Argeș vs Corvinul Hunedoara (Liga 2 – Sezon Regular)
FC Argeş deschide procesul de acreditare pentru jurnaliştii care doresc să participe la meciul împotriva celor de la Corvinul Hunedoara, din etapa a opta a ligii secunde. Meciul se va disputa pe 28 septembrie 2024, la Mioveni, pe stadionul Orășenesc, de la ora 12:00.
Începând de azi, 26 septembrie, până vineri, 27 septembrie, ora 20:00, reprezentanții presei scrise și ai posturilor nedeținătoare de drepturi TV, precum și fotografii sunt rugați să trimită solicitările de acreditări (nominale) pentru acest joc astfel pe adresa de mail: presa@argesfc.ro. Cererile trebuie să conţină obligatoriu numele şi prenumele dumneavoastră, instituţia media pe care o reprezentaţi, tipul de acreditare pe care îl doriţi (masa presei sau foto) şi o copie scanată după legitimaţia de serviciu vizată la zi.
Menționăm că jurnaliștii care au primit acreditare pentru întreg sezonul nu mai sunt nevoiți să se înregistreze la procesul de acreditare aferent acestui meci.
Orice solicitare trimisă ulterior acestei date NU va fi luată în considerare. Acreditările vor fi acordate doar publicațiilor care în ultima perioadă au acoperit știri sau subiecte legate de clubul nostru. Prioritate vor avea ziarele, site-urile, posturile radio și TV locale și naționale.
Lista reprezentanţilor media acreditaţi pentru acest meci va fi anunțată vineri, 27 septembrie, după ora 21:00, pe site-ul clubului nostru.