Procesul de acreditare pentru meciul FC Argeș – CSM Reșița

Clubul FC Argeş deschide procesul de acreditare pentru jurnaliştii care doresc să participe la meciul cu CSM Reșița, din runda cu numărul 19 a ligii secunde, partidă programată sâmbătă, 16 martie 2024, de la ora 14.00, pe stadionul Orășenesc din Mioveni.

Cei interesaţi pot trimite cererile de acreditare până vineri, 15 martie, ora 12.00, la adresa de email: mediafcarges@yahoo.com

Cererile trebuie să conţină obligatoriu numele şi prenumele dumneavoastră, instituţia media pe care o reprezentaţi, tipul de acreditare pe care îl doriţi (masa presei sau foto) şi o copie scanată după legitimaţia de serviciu vizată la zi.

Orice solicitare trimisă ulterior acestei date Nu va fi luată în considerare!

Acreditările vor fi acordate doar publicațiilor care în ultima perioadă au acoperit știri sau subiecte legate de clubul nostru. Prioritate vor avea ziarele, site-urile, posturile radio și tv locale și naționale.

Lista reprezentanţilor media acreditaţi pentru acest meci va fi anunțată vineri, 15 martie, după ora 14.00, pe site-ul clubului nostru, www.argesfc.ro.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds